E prima dată că scriu pe blog şi nu dau copy&paste dintr-un docoment Word, ceea ce mi se pare dubios deja. Nu pot să spun că îmi place conceptul de blog, având în vedere că până acum nu mi-l citea chiar nimeni cunoscut, deci dacă m-aş fi plâns sau aş fi dat pe faţă nişte principii pe care le am, nimeni n-ar fi fost interesat. Dar acum că ştiu că nişte prieteni mai trag cu ochiul, conceptul de blogger nu mi se mai pare aşa de nasol. Sigur, nu consider că este cel mai importnat lucru de pe planeta asta, dar ce e ? A, iată, o altă problemă destul de interesantă, dar pe care nu am chef s-o dezbat pe blog, pentru că de abia sunt la început. Până acum postam doar textele care îmi ies în Dilematix de 5 ori pe an şi un articol de care sunt foarte mândră (nu toţi suntem perfecţi, iar eu nici nu m-aş fi numărat printre ăia din marea masă perfectă dacă am fi fost), şi anume cel care mi-a ieşit în Dilema Veche în primăvară, unul despre trenduri în oraşul Bucureşti. Aş putea spune că este articolul meu de debut, având în vedere că imediat după ce a ieşit, am fost felicitată de mulţi, mulţi oameni şi chiar am ajuns să-mi fac relaţii în lumea editorială. (Pe care nu am mare interes să le folosesc, decât dacă ţin de partea redactorului şi nu a jurnalistului, sau a celui care se uită după diacritice şi scurtează, ca să intre în pagină, asta e o meserie pe care nu mi-o doresc de nici un fel, şi nici altora nu le-o doresc !)
Ce spuneam ? Aa, da ! Sunt o sucită şi jumătate, ştiu, aşa sunt şi faţă în faţă cu tine, dacă ai ocazia să mă întâlneşti pe scări la metrou dacă mă împiedic şi te îmbrâncesc cu vioara când merg la ore.
Pocahontas aka Alexe şi Nica
Încă un motiv pentru care nu scriu pe blog constă şi-n faptul că n-am timp, iar ceata căreia mă adresez nu-mi cere ceva anume, deci nu mă pun să scriu pentru un public ţintă, ci în neştire. Iar stilul meu ţine şi de locul unde public. Pentru Dilematix, trebuie să glumesc mult, să fiu amuzantă, să dau lumea pe spate de râs şi, chiar de-s amărâtă când scriu, tot o glumă bună trebuie să iasă de-acolo. Vreţi să vă spun adevărul ? Motivul al doilea era altul, dar am făcut o pauză de masă în timp ce scriam şi am uitat. E numai vina alor mei, nu a mea ! Please don't hit me !! De-aia am şi început paragraful aşa formal, pentru că încercam să-mi aduc aminte ce vroiam să zic. Asta obicinuiam să fac şi când lucram la română pentru testările naţionale. Scoteam argumente pentru diverse tâmpenii din cenuşă, pentru că oricum nu aveam nici un chef să îmi dau sufletul pe nişte texte fără scop în ... viaţă, să zicem.
...............
Am o veste bună ! După ce-am lăsat să-mi lâncezească acest text încă o noapte, pentru că între timp mi-a scăpat cana cu ceva cacao pe jos, s-a vărsat, iar când am vrut să mă reped după mop, a căzut şi vechea tastatură cu fundul în jos în celebra mea baltă de cacao, mi-am adus aminte al doilea argument ! Dar, mai întâi, să vă sperii un pic cu un foehn. Acum o lună, când m-am întors de la o lună de distracţii şi drame în 2 Mai, Corbu şi Vama Veche, mama mea mi-a lăsat geamurile deschise în cameră şi s-a dus la o şedinţă la facultate. Partea bună ? Nu am avut parte de hoţi. Partea grozav de proastă ? Am geamuri în tavan şi a început o ploaie bună, de mi-a udat tastatura, monitorul şi tot computerul. Am avut baftă că aveam o masă deasupra computerului la momentul respectiv şi placa de bază ... încă mai merge ! Dar tastatura care ieri a cedat nervos ? Când a terminat mama şedinţa şi s-a întors la traducere acasă, a văzut ce boacănă mi-a abătut asupra fericirii mele şi mi-a pus tastatura cu fundul în sus. Eu, când m-am întors, m-am mirat, nu m-am înrgijorat şi am dat start. Ca să constat că daca apăsam a, scriam was (păcat că nu Wasser), dacă apăsam pe r, băgam un RT (retweet) şi multe, muuulte năzbâtii de genul ăsta. După două melodii de Yann Tiersen care m-au calmat instant, mi-am dat seama ce s-a întâmplat şi am fugit vijelios în camera sor-mii, unde lucra mama la o traducere despre ceva fosile şi chestii, o carte de arheologie. N-am întrebat-o ce-a făcut, m-am uitat inocent si foarte urât la ea şi ea şi-a dat singură drumul la gură. Ce soluţie mi-a propus ? Să-mi usuc tastatura cu foehnul, lucru pe care l-am şi făcut, iar după un sfert de oră mergea din nou aproape normal, iar peste încă o zi, toate erau la locul lor şi nu mai scriam friptură în loc de pur. Cum spuneam, ieri am păţit ceva asemănător, doar că de data aceasta, când mi-am uscat tastatura cu foehnul, eram distrată şi obosită şi mi-am topit o secţiune cu litere caaaaaaaam des folosite. Care ? Păi, dacă apăsam pe o, blocam şi i, k, l, j, 8, 9 şi mai ales 0. Tocmai ce vorbeam pe mess cu Ilinca şi Mihai, doi oameni grozavi despre care am să vă vorbesc imediat, şi mă trezeam că le scriam uj7wsuj7c cuj rf5oledhnuj7ol şi crfqa`p;0, care înseamna "usuc cu foehnul" şi "crap", sau, varianta hard core: siu muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu-qa`m toooooooooooooooooooooooooooooooooooiiiiippppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppp00000;-t tqa`wstele (= şi mi-am topit tastele). Iată cum am eu o tastatură nou-nouţă Genius azi !
Şi pentru că nu sunt Virginia Wolf şi nu mă pierd printre rânduri şi mi le duc la capăt, să vă spun adevăratul al doilea argument. Am impresia stupidă, că dacă scriu pe blog, adică dacă scriu, pur şi simplu, am să îmi mai pierd din inspiraţie, deşi e o mare tâmpenie ce cred, pentru că, teoretic, cu cât scrii mai mult, cu atât înveţi mai multă tehnică şi bla bla bla, aşa mai departe. Ştiu că e o tâmpenie ce gândeam, dar fiecare are cuiul lui, sau .. mai bine zis, cucuiul lui !
Ana
Şi-cum vreau să delirez în neştire despre cum am schimbat grupuri de prieteni, cum boşorogii m-au lăsat baltă şi cum mă distrez mai nou cu o gaşcă genială, mică, dar bună şi .. coşbucoasă ! (ştiu că rimează cu mucoasă, dar înafară de mine care-s răcită de o lună jumate şi Mihai, pe moment, chiar nu e aşa) Dar pentru asta ar trebui să ştiţi câte ceva despre copilăria mea şi despre cum am crescut cu surorile mele mai mari, Alexe şi Maria, două tipe care-au ajuns bine. Maria, sau Meri, e în Olanda la un master, cu bursă cu tot, iar Alexe se bate cu Medicina din Bucureşti, dar învaţă de crapă şi cred că o să aibă un succes la fel de mare ca al doftorului şef din povestirile lui Mihail Bulgakov,Ştergarul cu cocoş.(carte pe care-o recomand cu căăăăăăăldură) Ideea e că eu am crescut cu diverşi colegi de liceu ai surorilor mele, mai ales cu Mihnea, pe care eu îl tachinam şi îi spuneam Nica Florica, pentru că în ziua în care l-am cunoscut, chiar nu înţelegeam că spune că-l cheamă Mihnea, ci Nica. Cine ştie, poate chiar terminasem Amintiri din copilărie de curând.
*
În ziua în care l-am cunoscut pe Mihnea, am mai socializat şi cu Ana G, vaca cu 14 perechi de ţâţe, Bianca,diavolul cu 3 coarne, şi Ruxi, găina tristă. Aveam 9 ani pe vremea aia şi mă dădeam mereu în spectacol şi toţi mă urau. Eram sora cea mică şi enervantă, deşi tot mă iubeau, pentru că aveam şi momente calme şi raţionale, foarte rare la vârsta aia. Pe una din prietenele Mariei, pe Ioana, care mi-a povestit de curând asta, o chinuiam cântându-i la vioară, când eram de abia la început, clasa a II-a probabil, şi am enervat-o destul de tare pe sărmana tipă. Dar îi mulţumesc, pentru că vara asta m-a ajutat extrem de mult când am fost pusă nas în nas cu adevărata realitate în ceea ce priveşte nemţii şi bătăile iregulate ale inimii începătorilor. La fel, fac zeci de plecăciuni până în pământ Ilincăi B. şi Anei C., fără ele, încă mai eram în pat cu o pernă în braţe plângându-mi trecutul şi urâtul ! Şi n-am să uit nici de mica şedinţă de terapie, intensă, în apă când trebuia să-mi înfrunt slăbiciunea la suprafaţă şi nu cântând pe sub apă plângândă. O altă persoană cu care am crescut într-adevăr pe-aproape este Ana Turos, actrizdă şi la Masca, iar noi suntem foarte mândri că încă îl mai suportă pe MălaiMic, ăla. Ei, bine, eu cu oamenii ăştia mergeam la petreceri la domiciliatul Zirra sau la cel unguresc, al Anei, sau chiar în mansarda Nicăi Florica. Mergeam şi încă vom mai merge la mare împreună, dar nu fără Alexe sau Maria. A, o secundă, aud o melodie grozavă de Beatles la boxe. O auziţi? "Your mother should know, Your moother, Your mother should know." Da, am sunat-o, i-am spus ei ce mă macină când eram la mare şi numai la telefon cu ea mă pufnea plânsul în ultimul hal în mijlocul plajei la 2 Mai. Cu toate că am crescut şi că nimeni nu mai are nevoie să spună "Sh, sh, shh, avem minore printre noi!", înafară de Motoca, dar el e special, canaste şi petreceri fără mine se mai fac chiar cu Ana şi Mihnea, care-mi sunt puţin ca trei mame ... ! Era întotdeauna clar că oricât de mult aş fi fost târâtă de plăcere la petreceri şi oricât de mult aş fi dansat cu aceşti oameni, ar fi fost întotdeauna diferenţa de vârstă între noi. Eu de abia am făcut 15 ani şi de abia am început să fiu luată în Vamă seara să beau, să mănânc şi să conversez cu prietenii mei, iar ei au 20-25 de ani şi se chinuie să se lase de fumat şi vor deja să lenevească în Golful Mic, nu să danseze în Vamă. Sure, there's the occasional Gin story and Sandra and Marcu care-ţi trage-n fund cu arcu' dance, but that's about it ! Eu n-am să fiu doar mica extensie Zirra, asta ar însemna că fac pe victima, dar nu fac parte din lumea celor care credeam eu că-mi sunt prieteni apropiaţi. Sigur, pe Ana Turos am s-o sun mereu să văd ce face, pentru că o iubesc, şi probabil că are să mă sune şi ea pe mine, că ea e prea drăguţă, dar n-o să mai ies la cafea/bere cu ea şi Mihnea la MŢR fără Alexe şi Maria. Nu mă va mai chema nimeni în Jack sau în Green Hours la o tacla şi jumătate, pentru că Alexe şi Maria nu mai sunt prin preajmă aşa mult. Defapt bat câmpii, Alexe se întoarce din America luna aviatoare cu o sculă de muzică numai pentru mine, doar că ea o să înveţe mult pentru facultate şi n-o să mai ies aşa des cu aşti oameni simpatici, dar o să-i mai văd ş-am să mă bucur şi doar atât că-i mai văd. Nu spun că n-o să mă gândesc tristă că Seba, Ileana şi Mihaela schimbă ţara şi .. chiar continentul.
Uca şi Mihnea
Hai s-o las mai moale cu tristeţile şi să trec la grupul nou de prieteni pe care-l am. Din categoria un pic mai învechită face parte Tudor, care mi-a adus clătite cu scorţişoară făcute de el, a furat un borcan de magiun de la bunică-sa din dulap şi a venit la mine să ne uităm la Tenacious D, the Pick of Destiny, şi să le digerăm laolalt cu ai mei în camera mare, de ... ZIUA MEA ! Aşa un prieten, care să mă sune când mă vede tristă şi care să mă bată la cap să-i zic ce mă deranjează, n-am avut niciodată şi nici nu cred să mai dau peste mulţi dintr-ăştia. Sunt muuuulte, muuuulte lucruri frumoase pe care aş putea să stau să le povestesc despre Tudor, dar mai bine îl cunoaşteţi voi, şi .. cine ştie ? Dacă ajungeţi la performanţa la care am ajuns eu, poate descoperiţi ceva absolut genial, ca mine. Mai e şi Martha My Dear de la olimpiada de engleză, care a scris un text genial despre Jimmy Hendrix la etapa finală şi care mă ascultă mereu când am ceva de povestit la o plimbare diurnă prin Herăstrău or în Hard Rock Cafe or la Mc, depinde unde îi cere statusul cerebral să fie, iar eu, eu mă supun ! Din categoria "brand-new" fac parte Ilinca şi Mihai, coşbucenii mei preferaţi. Unul e negru şi drăguţ, iar celălalt e verde şi amuzant ! N-am să uit s-o trec şi pe Ana, dar despre ea nu pot spune prea multe, pentru că ... I haven't bonded that tight with her yet, dar aştept să ! Despre Ilinca pot să vă spun că îmi ascultă toate tâmpeniile când Tudor e în vacanţă şi când Marta e cu Şerbu la plimbare sau .. la udat florile bunicii. Primul lucru pe care l-am descoperit în ceea ce o priveşte pe Little Miss Turquoise ? Eu spuneam "Jesus Christ", iar apoi, amândouă am zis "Superstar!!!!!". De ce e ăsta cel mai important aspect ? Sunt prima persoană care mai ştie toate versurile de la Jesus Christ Superstar pe care a întâlnit-o Ilinca, ce nu e rudă cu ea sau ce nu are peste 100 de ani. Şi azi am aflat că ascultă Amy Winehouse şi o suportă pe Lilly Allen, care e one of my guilty pleasures. Dară când afli despre ea că se uită la House şi la Seinfeld şi prinde toate glumele politice din South Park şi când joacă teatru şi se dă în leagăne cu tine, ce îi mai poţi cere ? Mihai, în schimb, este ecologistul nostru vesel şi drăguţ, care mereu pune o vorbă bună, iar Ilinca şi cu mine încă n-am reuşit să-i găsim defecte, ceea ce ne face să credem că e ceva foarte, foaaarte putred la mijloc, dar avem amândouă nasul înfundat ! (Măcar eu am o scuză, sunt răcită ... !) Eu am vorbit cu el prima oară pe-un forum cu o oră înainte să plec la întâlnirea cu niscai coşbuceni şi l-am recunoscut după tricoul cu cartofi prăjiţi. N-am putut să mă abţin să-l poreclez Mihai, the Grilled Cheese Guy, dar nu cred că s-a supărat. Trebuie să spun că m-a surprins de vreo 3 ori când a făcut nişte glume aşaaaaaaaaa de wiiiiitty că am crezut că deja am ajuns la facultate, nu în Coşbuc. N-am să uit niciodată ce impresie bună mi-a făcut de acele câteva dăţi (nu că în mod normal nu m-ar surprinde plăcut oricum).
De-acum trebuie să mă bazez pe noile mele relaţii, trebuie să las deoparte mândria, să nu uit cât de biiiiiiiiiiiiiine mă simţeam cu gaşca boşorogilor mei preferaţi, dar să mă simt şi mai bine cu ceilalţi.
Postul ăsta e probabil prea lung şi-aşa, fiind şi primul din conceptul blog. Las treaba aici şi aştept să văd de mişcă cineva vreo lăbuţă. Questions ? ;)
Pe mai târziu !
Ileana Bizirra,
Ţăcăneala întruchipată.
P.S.: Ştiu foarte bine că nu am vorbit şi de Leechu, de Trotsky, de Tudd sau de
Betty, dar le las aici în Post Scriptum o maaare îmbrăţişare să ştie că doar mi-a fost lene să mai înfloresc pe ici, pe colo textul cu alte năzbâtii preţioase.
*Ăla e Jimmy, piratul pe care l-am cunoscut la Vâlcele cu Maria, Alexe, Mihnea şi Uca.
No comments:
Post a Comment