Sfaturi, dom'le !

Domne, îmi pare rău, dar nu se mai poate aşa ceva ! Mi-a ajuns pînă în gît ! M-am săturat să-i aud pe toţi babalîcii de doar 30-40 de ani spunând: „N-am ştiut absolut deloc cum să-mi trăiesc tinereţea ! Am pierdut timpul dormind şi învăţînd la civică !”. Bine, domne, da’ de ce ? Motive nu găsesc şi mi se pare o idee cât se poate de proastă. Nu vreau să bag aciulea un clişeu mare şi gras, dar de câte ori putem rămâne repetenţi doar ca să ne distrăm fără oprire ? Până una, alta, nimănui nu-i place să rămână singur într-o clasă. Aşa că daţi-i bice, azvîrliţi telecomanda tembelizorului, daţi muzica la maxim, faceţi hopa în duş (pentru că poate unele Domnii ale Voastre vă spălaţi cu Wash&Go) ca să puteţi ieşi în oraş. Până acum am încercat să mă pun în pielea comedianului americano-evreu Jerry Seinfeld, pe care poate îl ştiţi de pe ProCinema. Acum o iau pe cărarea pur Zirra şi vă anunţ că de data asta m-au trimes să vă dau sfaturi celor care încep sau încă mai învaţă în gimnaziu.

Aş începe cu viaţa de maximă petrecanie energică, dansantă (ca un ceai dansant, de exemplu) şi plăcută a copilului din gimnaziu, ce nu prea mai este asa copchil ! Pentru cei care au mai dat din întâmplare de mine într-un număr mult mai vechi al lui Dilematix, eu povestisem cu câtă vervă mă avântasem din vara lui 2008, la trecerea mea dintr-a şasea într-a ... ia ghiciţi ! ... şaptea, că doar n-am rămas repetentă. (Cred !! Sper!!) Şi-acolo, ca şi aici, povesteam şi povestesc cât de bine e să mergi la concerte de mic, dacă ai ocazia şi, desigur, dacă te lasă ai tăi. Dacă aveţi şansa, veselii mei dilematixici, să aflaţi cum este să petreci cu prietenii, dansând – domne – daţi-i bătaie sau foc la poşte, să nu vă prind din urmă că-i vai şi-amar ! Iar în cazul în care aveţi şi fraţi or surori mai puţin verzi, ciuliţi urechile, că înafară de glumele pe care le fac pe seama Luminăţiilor Voastre, ştiu ei ce spun, iar cum puneţi lăbuţa pe-o invitaţie la petrecerile lor, ahoi, domne, prindeţi-vă bine cu un cârlig şi învăţaţi ce-i aia viaţa veselă de avangardist ! Pe scurt, sper că nu l-aţi ratat pe BOB DYLAAAAN pe 2 iunie !!!

Şi încă un mic sfat legat de ce-am bolborosit mai sus. Nu fiţi cu nasul pe sus cînd vine vorba de distracţii mai ieftine. Dacă eşti la o petrecere grozavă şi totuşi mai pune cîte unul vreo melodie proastă, cum se întâmplă de regulă, domne, învaţă să dansezi şi pe aia ca să nu-ţi strici cheful de viaţă. Chiar aşa, credeţi-mă, nu-i aşa grav că se scălămbăie tipul ăla popular şi drăguţ pe o melodie mai stupidă, el îşi întreţine mood-ul, cum se foloseşte mai nou. Din fenomenul acesta de-a dansa pe muzică ce nu ţi-e pe plac, cred eu că a izvorât aşa-numita caterincă.

Şi să spunem că aveţi nevoie, veseli dilematixici, şi de sfaturi pentru şcoală. Eu, fiind considerată revoluţionară şi răzvrătită a liceului meu, vă rog să nu vă luaţi în gură cu domnii profesori pe de-a moaca. Dacă aveţi probleme, deşi normal este să vă păstraţi demnitatea, ca mine, aşa, nu vă întristaţi dacă trebuie să apelaţi la ajutorul părinţilor sau ... chiar al meu ! Mă ofer cu dragă inimă !

În altă ordine de idei, fiecare profesor are mari aşteptări de la elevii buni şi foarte buni şi pur şi simplu un dram de speranţă în ce-i priveşte pe cei leneşi. De asmenea, fiecare profesor crede că materia lui este mai presus de a oricărui alt profesor. Important este să impresionezi şi să munceşti mult de tot într-a cincea si puţin şi printr-a şasea. După aceea, mai puteţi şi lenevi un piculeţ, sau chiar un pliculeţ ! Vă spun asta pentru că eu am stat în priză non-stop şi nu numai că am fost zombie, dar am şi avut de suferit de pe urma acestui lucru. Aşa că pluck!, pe tine, pe tine, pe tine şi pe tine, veseli scriitori dilii, vă deconectez pentru că sunteţi la sfârşitul clasei a şasea. După mine, cea mai grea clasă este a şaptea, alături de a cincea, iar cea mai uşuratică, deşi se spune că este diabolic-malefic-infernal de grea (nu-i credeţi, bat câmpii şi mint) este a opta. Dar vă rog frumos să mâncaţi pe pâine română, mate şi eventual geografie sau istorie pentru admiterea la liceu, care e ceva mai complicată.
Vă mai atrag atentia Înălţimilor Voastre să aveţi grijă cu cine vă-mprieteniţi, pentru că prietenii din ultimele clase de gimnaziu şi din cele de liceu rămân cam principalul anturaj de care o să vă bucuraţi o luuuuungă vreme. Eu cel puţin am un fost coleg cu care am ajuns prietenă în aşa fel încât ne tragem şi de şosete şi mai e şi tip ! Mă mai înţeleg grozav cu o fată de la olimpiada de engleză, dovadă că dacă mergi într-un loc în care oamenii au aceleasi interese cu tine, ai tone de şanse să legi prietenii trainice. Şi de ce tocmai cu ei m-am „înhăitat” ? De ce vagabondez, vorba vine, cu ei într-atât ? În primul rînd, ei fac ceva ce, din păcate, nu multţi mai practică, şi anume, au păstrat tradiţiile familiei ascultând muzică adevărată, din punctul meu de vedere, ca Beatles, Pink Floyd, clasici, sau Jethro Tull, Duke Ellington, mai puţin cunoscuţi, dar geniali ! Ce spun, domne, e să nu se mai ruşineze nimeni că ascultă oldies, ci să se mândrească cu asta (şi cu Pulp, Oasis, Gotan Projekt, Goran Bregovic), pentru că la liceu le vine aproximativ tuturor mintea la cap şi-aţi fi farul unei biciclete într-un sat cu 90 de locuitori.

Cam aste-ar fi sfaturile mele, dar şi fără ele, cred că voi, scriitori şi cititori veseli şi deştepţi, v-aţi descurca instant în gimnaziu, aşadar succes succint strangilat suspicios ! Vai, nu, mi s-a vărsta călimara pe tastură şi pe caietul de latina, iar profa o să mă omoare ! Nuuuu, am fugit, e o urgenţă ! Pam-pam !