COXIRRA

Ooo, daaa, în sfârşit nu mai eram ipocrită şi nu mai scriam! Dar văzând un comment prea drăguţ, în care cineva mă întreba de ce nu mai scriu ... şi constatând că am intrat în vacanţă şi mai am oleacă de timp liber, why not blog?

Umătorul articol este dedicat tuturor oamenilor din Coşbuc şi cei ce ştiu poveştile! Aşadar, cine ştie, o să se prindă de glumele cu subînţeles şi-o să se distreze, sper eu. Chiar dacă e, de fapt, unul din articolele mele cele mai slabe.

Aşa că, IX R3, în special, here you go!!

Coxirra

Nu pot să spun că am călătorit foarte foarte mult în comparaţie cu alţii, adică am colegi, acum, într-a noua, care se pot da mari că au cutreierat Europa în gimnaziu, ceea ce sună prea bine şi sunt chiar invidioasă, dar voi trăi şi cu ideea că eu îmi petrec vacanţele cu cortul la mare, nu ca alţii, la hotel de cinci stele, să plec spre plajă de abia la 11 dimineaţa; eu adorm cu sunetul valurilor pe fundal şi mă trezesc auzind pescăruşi, iar apoi facem concurs care vede mai mulţi delfini la orele şapte în zori, uneori prindem şi răsăritul pentru că lenevim pe malul apei, de plăcere, până dimineaţa.

Iniţial vroiam să vă povestesc despre Timişoara şi Sibiu, oraşele mele de suflet, dar când am scris doar două amarâte de cuvinte despre mare, instant mi-a venit un chef nebun să mut o combinaţie de Timişoara şi Sibiu la marginea Mării Negre şi să-i spun oraşul meu preferat. Nume? Greu de spus. Cum mă marchează pe mine numele meu în liceu şi toate glumele destul de reuşite la adresa mea, parcă simt un ghiont să numesc acest oraş ori Zirra ori Cox. Sau ce-ar fi să facem chiar o combinaţie? Coxirra! Care ar însemna Oraşul de cărbune al lui Zirra. E, am fi vag pe aproape, ţinând cont de faptul că resurse avem şi pe la Marea Neagră, dar mai degrabă petrol, nu cărbune inferior.

Acest oraş, Coxirra, va avea alei lungi şi curate, care miros a trandafiri de dulceaţă, încât să te simţi ca în Parcul Rozelor din Timişoara, dar pe jos se vor afla scoici roz. Nu avem nevoie de o Volga, care să treacă pe lîngă, sau vreun pod, avem Marea Neagră, şi pe post de nuferi folosim algele. Partea bună este că nu avem broaşte, dar de peşti nu scăpăm. Iar mie personal îmi plac, aşa că nu mă deranjează chiar deloc.

Ca să fim siguri că nimeni nu se va îneca, pe post de faruri vom avea turnuri înalte ca în Sibiu, dar să te urci pînă în vârf este un adevărat chin, aşa că sper că sunteţi amatori de sport. Dacă nu, luaţi-vă gândul de la aşa un act de ispravă.

De ce nu am putea încadra şi câteva elemente specifice oraşelor americane pe care le-am vizitat eu şi care mi-au plăcut? Şi nu, nu sunt clişeice oraşele acelea, da, sunt suburbii după care nu mă omor, plictisitoare ca în serialele slabe care apar acuma la tembelizor, dar Oraşul care nu doarme niciodată chiar merită văzut. Cu toate că eu cu vreo cinci zile înaintea zisului accident cu cele două clădiri, The Twins, le-am vizitat împreună cu surorile mele, Alexanda şi Maria, şi aş fi putut fi deja scrum, n-aş mai fi ajuns nicidecum să scriu nimic în Dilematix, ei bine, cu toate acestea, oraşul mi-a plăcut nespus când aveam 5-6 ani. Şi clădirile înalte nu m-au impresionat, dar totuşi, toate, adunate la un loc te transpuneau un pic într-o altă lume, şi nu era un SF după care nu mă omor eu (desigur, asta nu înseamnă că voi nu aveţi texte SF reuşite!!), era ... un simţământ înalt. Şi ce-ar fi să avem plase de strâns resturile cîinilor noştri? Covrigii să fie 50 de bani, ca pentru vremuri de criză şi ca pentru o viaţă trăită la mare, doar unii ştim sau vom afla ce înseamnă să rămîi falit pe plajă. Se poate rezista cu pepeni galbeni şi verzi în Coxirra, dar din când în când nu se va mai putea trăi doar din peşte, oamenii vor dori şi ceva muşchi de porc, de aceea o să ajungă până aici răspânditul lanţ de magazine de băcănie La Vit(t)a Bella, iar haine vom găsi cu preţuri de mâna a doua, calitatea întîi, într-un laborator care le creează el în funcţie de gusturile fiecăruia. Partea amuzantă este că îţi scanează limba!! De aceea prefer să dau o fugă până în Vama Veche să îmi iau o fustă, pentru că omul de ştiinţă care a inventat acel laborator a luat totul prea literar/in serios.

Eu vă promit că am să pun difuzoare prin staţiile de autobuz şi FAC ŞI-UN METROU, care, dacă am să am buget, o va lua pe sub Marea Neagră, iar undeva, mai în larg, am să pun un lift care să te ridice 10 metri în aer, să poţi privi melancolic valurile care se formează aici, în larg.. Ca muzică aş pune melodii cât se poate de jah, ca lumea să se destindă şi să nu uite că, deşi se află într-un oraş aglomerat, marea şi voia bună sunt la jumătate de kilometru. Asta tot uită cei din Constanţa! Bob Marley va fi cap de listă. Iar în mijlocul oraşului voi face o scenă mare, ca cea din Piaţa Constituţiei din Bucureşti, unde voi încerca să îi aduc pe plozii lui Bobiţă Marley măcar de două ori pe an.

Ce-ar mai fi cu putinţă să vreţi să ştiţi despre acest oraş? A, da, parcuri de distracţie gratuite! Călătoriile cu autobuzul, dacă sunt plătite, sunt şi rambursate cu o îngheţată la 3 bilete.

Vă aştept să luaţi trenul încoace, eu mă simt ca-n vacanţă în oraşul ăsta! Şi-aşa nu mai e mult! Pentru primul trip în Coxirra trebuie să aduceţi prăjituri pătraţele cu lămâie!

That's all for today, folks!

Ileana Bizirra, cea mai cocsata!

Dincolo de ușa aluminată

Ştiţi unde scriu eu acest articol? La Tîrgul de Carte „Gaudeamus“. Mă aflu la o măsuţă neagră, pătrată, între nouă pereţi, da, sînt în mai multe cămăruţe. Iar în ele se află desene poate pentru copii, superb pictate şi lucrate. Iar în afara cămăruţelor, vis-à-vis, e un stand de dulciuri de unde mi-am procurat nişte ciocolată de casă (nu, nu de acasă). Şi sînt înconjurată de tot felul de cărţi, dar din standuri diferite. Şi da, e prea multă lume pe la cărţi, aşa că eu m-am retras aici, între desene. Nu mă pot abţine să nu mă izolez într-un centru al desenelor, cu Dave Matthews Band în urechi, şi să văd copii de 12 ani alergînd cu şireturile desfăcute. E comic.

Iar toată vorbăria asta despre locul perfect în care mă aflu îmi aminteşte de un alt loc în care l-am dus de mînuţă pe Dilematix, frăţiorul meu mai mic, la ultimul nostru eveniment. Stai, stai! Un copil de 6 anişori cu hanorac AC/DC a trecut pe lîngă standul de dulciuri şi a făcut o mutră dezgustată cînd a zărit un ou mare, roz. Tipul ăsta o să ajungă un dur!

OK, de această dată vă voi povesti exact cum a fost cu Dilematix la Buzău. Of, dar mi-e imposibil să mă concentrez! E un băieţel care dă ture pe lîngă mine de vreo cinci minute!

Data trecută cînd a ieşit Dilematix în lume (şi pe piaţă), ne-am gîndit să le facem o vizită scriitorilor de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Buzău, pentru că ne-au fost mereu loiali şi prea energici şi-aşa. După un drum care pe mine m-a exasperat, fiind trezită din somn prematur şi foarte stresată de şcoală, am ajuns la Buzău.

În holul de la intrare al şcolii se afla comitetul de primire, amuzant, aşa, simpatic. Aveau şi flori, pe bune! Ne-au pus să străbatem un drum pînă la o uşă acoperită cu o folie imensă de aluminiu. Şi s-au trezit să mă pună tocmai pe mine să joc rolul reprezentantului Dilematix şi să trec prin uşa aceea de basm. A fost chiar hazliu, am intrat cu mîinile întinse, de parcă ar fi fost primul ceas al dimineţii, şi am dărîmat uşa cu folie de aluminiu! Bam! Şi m-am văzut înconjurată din toaaaate părţile de zeci, sute, poate chiar miliarde de copii, dilematici ori ba. Erau acolo şi mă copleşeau! Recunosc că m-am cam speriat un pic, dar am fost un V.I.P. în momentul ăla, o ştiam şi eram mîndră! M-au poftit pe scenă. Ce, era să refuz? Aşa cum în vizită la prietenul meu cel mai bun nu pot refuza masa de seară, dacă mă apucă orele tîrzii la o discuţie aprinsă despre noua lui piesă compusă în Guitar Pro, nici acum nu aveam scăpare. Doamne, ce ciudat mă simţeam că aveam o sală imensă de copii la picioarele mele... m-am gîndit la întrebarea aia din albumul Don Quijote al Adei Milea: „Era lumea prea mare sau... erau picioarele murdare?“.

Eu poate m-am uitat nedumerită într-o mare măsură, am stat ca o stană de piatră la masă şi i-am şuşotit ce-am putut Adinei, coordonatoarea şi inventatoarea revistei. Dar ah, era microfonul în faţă şi am fost extrem de precaută, ca nu cumva să se audă ce planuri făceam noi acolo. Pînă la urmă, am luat decizia de moment cum că eu aş fi surioara lui Dilematix, oficial. Adina nu era întocmai mulţumită, dat fiind că i se spunea mama lui Dilematix şi se simţea bătrînă şi ramolită, ceea ce eu declar cu cea mai mare tărie sufletească drept ireal, iraţional şi absurd! Ea şi-a acceptat rolul cu muuultă vreme în urmă, dar preferă să nu i se reamintească mereu, aşadar a povestit, la rîndul ei, cum s-a născut mica noastră bufniţă, iar eu am povestit cum a venit rupt de oboseală într-o după-amiază Dile la mine, să-mi ceară ajutorul la ziar, cînd a văzut că e copleşit de prea multe texte, deşi el mereu a considerat că se descurcă singur, atîta doar, fusese îngîmfat şi solitar pînă acum doi ani. Între timp a crescut şi i-a venit mintea la cap.

După ce i-am plictisit pe copiii din sală cu vieţile nebune pe care le ducem cu îndîrjire de cînd s-a înfăptuit Big-bang-ul, l-am ridicat de la masă pe Mihai, actorul nostru preferat (care s-a tuns!!!!), ce a pornit nişte jocuri de teatru-sport (eu le-aş numi teatru-stop) cu cine avea mai mult curaj să urce pe scenă şi să aibă lumea la bocanci sau balerini. Şi nu mulţi erau aşa bravi, aşa că îi mai felicităm o dată pe muschetarii noştri de la Buzău. S-a nimerit ca tocmai scriitorii dilematici să vină să se joace cu Mihai „la înălţime“. Poate că unii dintre voi ştiţi... sau vă puteţi imagina ce înseamnă jocurile astea (dacă nu, veniţi la următoarele evenimente!). Oana, spre exemplu, avea un iPhone în mînă şi-l folosea pe post de spatulă pentru spaghetti. Stop! Matei îi luă iPhone-ul din mînă Oanei, se aşeză în poziţia în care era ea şi-l folosi drept aparat de bărbierit. Evident, toate acestea provocau înzecit rîsul în sală. Ce v-aş mai povesti cu drag? Desigur, toţi curajoşii primeau o cărticică şi o diplomă scrisă chiar de sora lui Dilematix, adică de mine! Bufniţa dormea, era mijlocul zilei, iar cu tonţii ştim că bufniţele sînt treze noaptea în special, iar a noastră e o mare fană a somnului.

Totuşi, nu impresia mea contează prea mult, pentru că evenimentul era organizat tocmai pentru loialii noştri buzoieni, pe care – dacă îmi permiteţi – îi voi porecli buzzzzăii noştri. Eu v-am spus ce bine m-am simţit eu, iar acum vă las să citiţi şi ce impresii au copiii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Buzău. Aş mai adăuga că Dilematix a început să semene din ce în ce mai mult cu Moş Crăciun, pentru că e o bufniţă prea rotofeie, roşie şi au început să-i iasă peri albi de cînd se supără pe noile gadget-uri la care nu se pricepe. Bine, dacă ar fi să mă iau un piculeţ de frăţiorul meu mai mic, aş spune că are o burtă „de bere“ de la cît se semnează cu Salutare şi frăţie, Ne vedem la berărie! (la finalul mesajelor pe care le trimite pe mail, drept răspuns la mesajele voastre), dar eu trebuie să am grijă de el, plus că ştiu că e un mare mincinos!

Da, a mai iesit un numar de Dilematix, de muuult de toooooooot, pe 2 decembrie.

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/dilematix/articol/dincolo-u-aluminata

Dilematix şi frunze blocate de molecule cristline

Okie-doks! Veşti bune, veşti proaste? Hai cu alea bune, ca să rămânem dezamăgiţi şi să ne bucurăm mai mult atunci când ne sare o altă veste bună în cale!

A ieşit Dilematix ieri, pe 2 decembrie, numărul de iarnă, e cu îngeri beţivi şi aripi care iau foc, e un mare haos, dar nu pot spune ca nu m-am ţinut de burtă de vreo 3 ori!

Iară mâine la orele 11 ale dimineţii ne vedem în Letters Bar (Calea Plevnei nr 27) sa facemun mega eveniment Dilematix cu toţi cei care au chef de premii şi prostii fondatoare de bucurii!

Alte veşti bune? Nu mai am :(

Proaste am o droaie, dar n-aş vrea să vă împui capul şi şi aşa sunt lipsită de haz când sunt o sadică, plus că voi nu daţi doi bani, ce, mă ştiţi pe mine prea bine? Aşa, doi-trei cititori, da' cam atat.

Pentru că Ilinca doarme şi, apoi, din câte ştiu, merge păn' la un doftor, îi urez baftă aici, pentru că nu vreau s-o trezesc cu un mesaj şi aseară nu am textuit-o tot aşa, pentru că nu era online şi am crezut că face nana.

Dormiţi adunaţi, pentru că a venit frigul şi, cel puţin mie, mi-au oprit azi gazele! E nasol, vă zic sincer.

Ah, dar ce-mi place să văd câte o frunză îngheţată, ce-mi place iarba îngheţată, ce mă omor după florile blocate ăn gheaţă, mai ales alea vişinii puternic! Dar nu mai am timp să-mi spulber pe-aciulea visurile legate de iarnă, tre' să fug la treabă.

P.S. COOL!!! Diseara ne vedem în Lăptăria lui Enache la un concert biyar cu Les Elephants Bizarres! It shall rock your soul! Also:

To be cool, be a weirdo first!

Nu te supăra, ai un pix să-mi împrumuţi?

Da, a aparut noul numar Dilematix.

Pela jumătatea lunii iunie, deci imediat după absolvirea şcolii de muzică şi a claselor

gimnaziale, eu mi-am făcut bagajul, mi-am strîns catrafusele, iar cu cinci ediţii diferite ale lui Dilematix sub braţ, am sărit în tren spre Cluj. De ce ? Se pare că ajunsesem la faza naţionala a unui concurs de proiecte. În ce vagon ? Doi. Şi cu cine am stat ? Păi, am mers cu prima mea dirigintă, o suuuper profă de română, chiar cea care m-a bătut la cap cu excursia asta, şi cu două eleve ale dânsei, care sunt cu doi ani mai mici ca mine, cu încă o doamnă profesor la fel de tare din Liceul Greco-Catolic, profă care ne trimite mereu cele mai şoriceşti texte, şi trei alţi oameni, care nu îi sunt elevi la dirigenţie şi sunt cu un an mai mici ca mine.

Acum hai să vă spun numele noastre de cod, ca să vă pufnească rîsul. Vă rog, nu atentaţi la vreo înghiţitură de suc sau ... bere, dacă sunteţi majori şi vaccinaţi. Cele două eleve ale fostei mele diriginte erau Ivonuşka şi Denisa, pe care nu o cheamă Denisa, dar nimeni nu îi reţinea niciodată numele şi toţi inventau cîte un nume cu iniţiala‚ D, aşa că am tachinat-o în grup şi-am botezat-o Denisa. Pe profa lor o putem numi pur şi simplu „diriga”, iar pe cealaltă profă hai s-o ascundem sub denumirea de „profa de română”. Cea mai interesantă porecla este a lui Matei: Fiind noi în inima Clujului, i-am zis mai întîi Matei Corvin. S-a plictisit repede, aşa că i-am spus Corvi, dar nici aşa n-a fost mulţămit ! Ce să-i faci dacă e încăpăţînat ? M-am enervat şi am urlat după el, cînd ne-a luat-o în faţă „Corvinaş, băiete !” şi uite cum a fost strigat mai departe. Cele două colege ale lui, Bianca, supranumită „amanta lui Justin Bieber”, care şi el avea o poreclă un pic mai deşucheată, şi Raluca, „Ginger” să-i spunem, erau cele mai tăcute şi mai retrase. Restul eram prea bucuroşi şi muuult prea energici pentru restul lumii. Bine, înafară de Denisa, care a ras două cărţi în cele patru zile la Cluj ! La cît de cu nasu’ în calendar a fost, vă recomand cărţile Fascinaţie şi Povestiri filozofice.

Şi-acum s-o luăm din loc cu poveştile de la Cluj ! Am călătorit multe ore cu trenul şi am dormit cu o perche de căşti în urechi, deşi aş putea spune cu tărie că tot zgomotul şinelor m-a adormit, nu tu Bach, nu tu Beatles ! Trenul a avut întîrziere şi de abia la şapte jumate în zorii zilei ne lăsam bagajele în camerele căminului energetic şi făceam fiecare cîte un duş. La opt ne-am dus la masă, unde, da, i-am jucat o mică farsă dirigii, pentru că a întîrziat. I-am spus că a fost marmeladă şi dulceaţă de caise şi că tocmai le ratase, iar ea s-a şi dus să întrebe de ele, dar bucătăreasa a trebuit s-o dezamăgească. Profa de romînă a rîs copios, gaşca veselă s-a înecat de-a dreptul. Dar să vă spun oleacă şi despre camere, fără pic de părere de rău că am dormit acolo ! Aveai senzaţia că aveai iară zece ani şi te duceai în tabere vara, cînd după ditamai focul de tabără nu dormeai şi şuşoteai toată noaptea, iar moderatorul venea la ora unu şi zbiera la tine să mai şi taci, că de nu, nu mai primeai micul dejun sau îţi confisca bomboanele. Dar noi eram ceva mai upgradaţi, aveam şi un poster cu Morandi, semnat: „Pentru cea mai cool girl ! Morandi.”, adică, să fim serioşi ! Noi eram chiar CEI mai norocoşi din tot căminul! Că tot am ajuns să vorbim de seri, la capitolul ăsta am să vă spun şi ce prostii am făcut noi într-o seară după ce ne-am întors din centru de la shaorma şi o plimbare luuungă şi drăguţă. Corvinaş şi cu mine a trebuit să le păcălim pe Ginger şi pe amanta lui Justin Bieber că le ducem la mall dacă se mişcă suficilient de repede şi ţin pasul, dar ele au eşuat şi noi am scăpat basma curată. Înainte să-i hrănim pe porumbei în spatele Bisericii Ortodoxe, ne-am despărţit de profe la sfîrşitul lansării de cartre a Ruxandrei Cesăreanu, Angelus, unde am fost rugaţi să scriem cum ne vedem noi îngerii păzitori cu o aripă sau fără nici una, înger de secol XXI, iar acolo ne-au fost alese textul lui Corvinaş şi al meu şi chiar au fost publicate fragmente pe blogul scriitoarei. A fost unul din momentele mele preferate, nu pentru că am ieşit bine în poză pe blogul profei de română, ci pentru că tema atelierului a fost foarte bună şi de acolo au ieşit cele mai bune texte din toate cele patru zile, am impresia. Toate astea s-au întîmplat la o librărie Humanitas de lîngă Biblioteca Centrală. Chiar au rămas agăţate textele noastre pe acolo.

Revenind la seara despre care voiam să vă povestesc, am luat un taxi după ce i-a scăpat pe jos shaorma amantei lui JB, pentru că întîrziam la cămin. După duş şi îmbrăcarea în pijama, ne-am adunat să jucăm cărţi în camera dirigii, a Ivonuşkăi, a Denisei şi a mea, iar profele ne-au sunat să vorbim cu portarul să le lase să intre, pentru că, se pare, nu mai aveai voie să vii după ora 22. Şi în seara aia am făcut schimb de camere, profele au dormit în cealaltă şi noi am chicotit şi-am spus bancuri pînă la 1 noaptea, după care am trecut la poveştile de groază despre JB şi Mărioara care îţi mînca shaorma şi o tăia cu satîrul. Ginger şi amanta lui JB cred că au urlat pana la ora 6, înspăimîntate. Eu eram monstrul, clar, aveam şi cămaşă de noapte, rolul era perfect. Pe la 3, cineva din curte a îndreptat o lanternă spre geamul nostru şi fetele cred că au trezit tot holul în momentul ăla, mai ales că le-am spus că e cadavrul lui JB în curte şi îşi caută amanta. Distracţia a continuat pînă s-au înnecat de rîs Denisa, Ivonuşka şi Corvinaş, eu fluturam prin cameră în aşternut şi le speriam pe colegele lui Corvinaş.

A doua zi am mers la Şcoala Elf, una privată şi foarte aranjată, unde copiii chiar fac multe proiecte şi nu din silă, ci chiar de plăcere. (Da, chiar aşa ! Au şi-un pian la care salivam Corvinaş şi cu mine.) Şi acolo ni s-a făcut o prezentare a celor patru zile pe care aveam să le petrecem.. În acea după-masă am mers la celebra Grădină Botanică din Cluj, care, într-adevăr, îşi merită faima şi vorbele de duh ! Aţi mai văzut trandafiri lila mari şi parfumaţi ? Dar plante care coboară ca din cer, arată ca nişte buzdugani şi au frunze de palmieri cu ventuze ? Unele au şi flori mov şi albe cu aspect de mîna Maicii Domnului. O baltă plină cu nuferi nu numai verzi, ci şi ceva mai gălbejiţi– nu de vreme – sau poate chiar spre albăstrui ? Broaştele săreau ca bete şi pe marginea acestei mici mlaştini era plin de plante carnivore cu tulpini care mai de care mai adîncite în apă. În altă încăpere era plin de palmieri maaari şi extrem de înalţi cu frunze care îţi cad de-a dreptul în cap. Şi ele sunt aşa late, că ar face trei pămătufuri grozave. La cactuşi nu ne-au lăsat să intrăm, dar cui îi mai trebuie cactuşi cînd te poţi pierde printre trandafirii grena ? Dacă fugi şi vrei să te ascunzi, există şi o criptă aproape intactă. Asta dacă o iei la picior prin foarte întinsa grădină botanică. Pe undeva prin centru, te poţi sui într-un turn de unde vezi o bună parte din Cluj şi din grădină. Cred că v-am convins că nu e de ratat, nu ?

La capitolul ateliere de scriere, părţile mele preferate au fost cînd am făcut haiku-uri despre cărţile pe care le-au prezentat copiii, dintre care Primii mei blugi a fost cartea propusă de Corvinaş, amanta lui Justin Bieber şi Ginger. Eu am fost în echipă cu Corvinaş şi Ivonuşka, cred, şi am făcut un haiku despre Pescăruşul Jonathan Livingstone, carte propusă de două grupuri de la cercul de lectură, din oraşe diferite, chiar ! Dintre toate cărţile propuse, aleg cu tărie Împaratul muştelor ! A mai fost foarte faină partea cu compusul poeziilor din versurile propuse de noi. Au apărut nişte combinaţii de Eminescu, Coşbuc şi Macedonski scrise cu exces de zel, devenite exagerat de simpatice, totuşi oprindu-se la limita posibilităţilor. Proiectul din după-masa aceea era să oprim oamenii pe stradă şi să îi rugăm să ne recite nişte versuri, dar a plouat torenţial de la ora 3. Noi, totuşi, ne-am plimbat peste tot, chiar ne-am adăpostit într-o catedrală protestantă din centru şi am vorbit despre diferenţele între bisericile ortodoxe şi cele catolice. La următoarea tranşă de apă din găleată am fugit într-un mall, unde am mai aşteptat un pic să se oprească ploaia şi Corvinaş s-a ataşat de o maşinuţă, dar am reuşit să-l tîrîm la Casa lui Matei Corvin, unde, porcii, nu ne-au lăsat să ne plimbăm decît prin hol.

Am sărit pînă acum peste cel mai important episod şi anume lansarea lui Dilematix, care a avut loc la etajul I al Mall-ului Iulius, la Diverta. Colţişorul alocat revistelor care se lansau în după-masa aceea era plin de profi şi profe de română şi elevii lor. Trei reviste literare au fost promovate, dintre care prima a fost pentru copii din şcoala primară şi, eventual, grădiniţă, a doua pentru gimnaziu şi liceu, şi un ziar, adică Dilematixul nostru, şi încă o revistă, chiar mama noastră, Revista Cercurilor de Lectură, cea care ne-a adus la Cluj de fapt. Eu eram roşie de entuziasm şi am povestit despre cum am ajuns să public prima oară, cît de încîntată am fost că mi-a apărut textul pe prima pagină, cum am continuat pînă mi-a propus Adina pe faţă să mă angajez şi cum am sărit în sus de fericire urlînd „da!” după o gură de cappucino la o terasă, în februarie. După lansare, multe persoane au venit să mă felicite, deci a fost un succes !

Noi am pus si bazele unei noi reviste pro lectură, dar orişicît m-am rugat de cei din redactţie, nu a mişcat prea multă lume nici un deget, deci a cam picat, dar planul a fost fain şi am şi făcut o ursire cu ocazia asta. Mai încropesc în ultima sută de metri şi zic şi de cum am prezentat împreună cu profa de română jurizarea concursului Planeta pitic㸠concurs lansat după un text al Adinei, chiar, la care am făcut parte din juriu.

Ar mai fi multe de povestit despre Cluj, dar deja am mîncat prea mult din pagina asta de ziar şi cred că în curînd am să las o pată mare de cerneală dacă mai continui, aşadar îmi scot jobenul şi fac o plecăciune ! Au revoir !

Ileana Zirra

Clasa a IX-a R3

Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” (si mesajul pe care i-l lasasem sefei mele: să nu uiţi să schimbi asta :D)

Exclusiv! Read all about it! Once in a lifetime, I mean it!

Nu ştiu de ce mă chinuiţi şi de ce mi-aţi dat o temă aşa tâmpită, dar probabil că merit pedeapsa asta. Ilinca, te voi împuşca la şcoală, şi, Mihai, dacă stau cu tine în bancă, să te aştepţi la câteva farse în primele săptămâni. O s-o fac de dragul vostru, da' mi-e lene să îmi mai fac un blog numai pentru Dilematix, aşa că nu mă mai frecaţi atâta la cap cu lepşi şi babe oarbe şi cum s-or mai numi toate astea.

Şi să ştiţi că mi-am dat seama că mi-e ruşine de mine şi de-aia nu vreau să fac leapşa asta (vai, ce mă enervează cuvântul ăsta; bine, cam totul mă enervează azi), că după aia or să afle alţii chestii despre mine pe care aş prefera să le afle doar cei pe care vreau să-i cunosc şi eu. Mi-ar plăcea să descopere alţii chestiile astea din experienţe nebuneşti cu mine, nu itind un post sec şi lipsit de viaţă, sau, mă rog, umor, de data asta. Da, se vede că-s lovită de bombe şi nu hippie, hippie ca deobicei, dar nu-ncerc să mă victimizez. Am avut o zi de cacao. Vă voi povesti poate altă dată.

"Una este luna" Eu am nevoie de lună acum, pentru că nu mă mai poate calma nimeni. Sunt beyond screwed up şi până acum nimic nu şi-a făcut efectul, devin din ce în ce mai tristă şi mai neagră de supărare pe zi ce trece. Astă vară, îl înnebuneam pe un prieten pe nume Vlad cum că ultima rază a lunii e speranţa că bla bla, băteam câmpii şi aberam într-un hal fără de hal. Acum am constatat că depind de ea. Vreau nopţile în care adorm uitându.mă la ea şi nefiind în stare să gândesc negativ, Singurul satelit care îmi risipea supărările. It's now or never, come back !

"The universe in a nutshell always breaks in two perfect pieces" Eu daca beau o Silva Neagră pe stomacul gol mă îmbăt.

"Die drei Musketieren" Ultima oară când m-am îmbătat m-am trântit pe plajă la 2 Mai, am refuzat să mă întorc la cort şi am bocit o oră. Prietenii mei n-au reuşit să mă ridice de-acolo.

"Sunt doar 4 săptămâni de Advent înainte de Crăciunul nemţesc" Mă dau gata accentele, mai ales cel britanic şi cel nemţesc. Dar nu mă pasionează Pisi :))

"Am cinci degete la un picior" Şi la toate celelalte membre, inferioare, superioare, mijlocii n-am, îmi pare rău, n-am malformaţii de care să faceţi mişto.

"6 nu mă inpiră" Am reuşit să intru în Coşbuc, după ce s-au făcut mânării în fosta mea şcoală şi ni s-au corectat aiurea lucrările la română de două ori şi nu a putut depune contestaţie decât nepoata directoarei, aşa că am tras tare într-a opta şi am reuşit să sar de la o medie jenanta a examenelor dintr-a şaptea la un gras 9,87 a celor dintr-a opta.

"Ca să nu pară că-l imit pe Mihai, nu zic 777, ci LLL" (de la Loser) Am stat 7 ani de zile cu aceeaşi fată în bancă şi e una din puţinele persoane care mă sună că îi e dor de mine şi nu pentru că vrea ceva.

Am făcut vioară 8 ani de zile.

9. Cu 4 luni înainte de examenul de absolvire mi-a tras colega aceea de bancă un şut în degetele mâinii stîângi, chiar cea de bază, şi am refuzat să-mi pun mâna în gips, deci am suferit de-am tresărit şi-am absolvit după ce chiar m-am chinuit.

10. Într-a patra spuneam că vioara este un şarpe veninos care mă muşcă pe mine prea des de dos. (ce-aţi dedus de-aici? :)) )

O lună şi-o ploaie torenţială vreau.(nu-s bună la adunări, nu? dar la alăturări ...!) Am făcut şi pian 4 ani,

La 12 ani mi-am dat seama că defap îmi cam place vioara şi de-atunci e o pasiune a mea.

La 13 ani am început să cânt şi la chitară de una singură şi nu-s dezastruoasă, dar mai am de învăţat câteva hit-uri. Un Amy Winehouse, ceva, Ilinca?

13 + 1 = Nu sunt superstiţioasă, chiar dacă am ţăcănelile mele, n-au legătură.

15. Ştiu să cânt la muzicuţă şi am convertt deja un Vlad de la mare care şi-a luat două, acum vrea şi Vukasin una.

Sweet 16 anul ăsta pe 28 mai.

17. Îmi plac scriitorii ca Salinger, Vonnegut, Capote şi mulţi alţii care scriu despre nebuni. Aş vrea să ajung să mă po considera eroina vreo unei nuvele de-ale lor, atunci voi fi împăcată cu nebunia mea şi voi fi iară veselă.

18. Şi mie, şi unchiului meu Ciorbă ne place Italo Calvino la nebunie. Singurul roman al lui pe care l-am citit din greu a fost t zero, dar probabil că peste 4 ani o să reuşesc să trec mai uşor prin el.

19. N-am trecut cu vederea clasicii care-mi plac. Caragiale, Shakespeare, Tolkien, Homer, Bulgakov sau Victor Hugo nu lipsesc din biblioteca mea.

20. La capitolul poezie, din ce-am citit până acum, adica destul de puţin, îmi plac Nichita Stănescu, Tudor Arghezi, Mircea Cărtărescu, Şerban Foarţă, Gellu Naum (nu mă refer doar la Apolodor), Macedonski, Goethe (da, am citit în germană şi înţeleg şi-mi place) şi ... evident, merci, Ilinca, că mi-ai amintit, Anaaaaa Blaaandiiiiiana!!!

21. Nu-mi place Eminescu, nu pentru că aş face parte din vreun grup de haters sau ceva, dar nu-s veşnic îndrăgostită şi oricât de supărată aş fi azi, nu sunt vreun Werther deprimat şi sinucigaş.

Am două surori. Maria are 22 de ani şi e în Olanda la master, iar Alexe are 21 şi e studentă la medicină.

Da, da ...

23. Ada Milea rulează!

24. Cine e pe primu' loc? Cine e pe primu' loc? Vâlcă: "Băăi! Baaaagăăă Biiiiităăăăăăăăăălz!!!" Aşa, aşa, Vâlcă, carry on the Zirra legacy!

25. "Cigars? Cigarettes?" No thanks :) E o fiţă stupidă. Sigur, n-am nimic împotriva ălora care practică sportu' ăsta, cât timp ştiu şi ei că e o fiţă.

26, cred, este număruţ meu preferat, da' nu-s absolut sigură.

27. Mi-e frică să rămân singură pe lume, fără prieteni. I do take chances, but my pants usually tremble off me.

28. Eu sunt născută pe 28, mama la fel, taică-miu pe un 14, sor-mea Maria pe 7, iar Alexe e pe 1 Aprilie :P Divizori ai lui ... Mihai ... 777!

29. Matei fumeză pipă, are ochelari rotunzi de vedere ca John Lennon, are barba carlionţată şi e inginer electronist, dar şi prof de fizică/mate. Ştiu că nu-i despre mine, da' e tatăl meu.

30. Am geamuri în tavan, din alea de mansardă, deşi nu stau la mansardă, dar camera mea era formată şi dintr-o bucată de pod şi-o cameră jos, acum e dublă în înălţime şi plină de postere şi desene.

31. Sunt semi pasăre de noapte, semi pasăre de zi. Pot să nu dorm nopţi întregi şi să rezist o zi de şcoală de 12 ore (aveam li d-alea când eram la vioară).

32. De acum am să iau meditaţii de vioară de la profa mea din 1+8 care m-a învăţat română calumea.

33. Limba maternă a fost engleza pe care am vorbit-o cu mama până la şapte ani.

34. Între timp, vorbeam română cu toţi ceilalţi din familie.

35. Am fost singura Zirră care nu a reuşit să distingă cele două limbi până în clasa I.

36. N-am avut prieteni în clasa I, pentru că nu prea vorbeam română, ci ziceam "Te rog, give mie that caiet de maths"

37. Dar un an petrecut printre colegii mei m-a ajutat enorm şi am izbutit, chiar îmi vine să mă laud că aveam o română perfectă.

38. Eram o nebună din aia, care corecta oamenii când foloseau decât în propoziţii afirmative.

39. Încă mai am obiceiul ăsta, dar mi-a, dat seama că pe mullţi ăi enervează, aşa că le păstrez în gând în loc să le spun pe faţă.

40. Lucrez la un ziar de copii, Dilematix se cheamă, vine cu Dilema Veche de vreo 5 ori pe an.

41. Citesc maxim 500 de texte într-o săptămână şi le aleg pe cele bune, iar pe cele proaste le ignor.

42. Mă ocup şi de clubul Dilematix care, da, e pe facook, dar chiar mă ajută să strâng texte, de corespondenţa cu toţi pe gmail şi în general sunt prezentator la evenimente, deci eu sunt omul de legătură al copiilor.

43. Îmi iubesc slujba.

44.Îmi făcusem o reputaţie destul de proastă în generală, pentru că fostul meu liceu era de cacao, nu de alta, iar profii .. pff, ce să mai zic? Las' că-s multe poveşti intrigante de-acolo. I'm looking forward to a clean, fresh, new start in Coşbuc!

45. Cred că dacă vreţi să vedeţi ce ascult, găsiţi chiar de toate aici, dar puteţi să-mi puneţi întrebări şi p-aciulea :D http://www.last.fm/user/caleidoscopista

46. Da, mă uit la seriale, idioate şi ok, terminând cu House MD, metamorfoza merge aşa: Accidentally On Purpose - Lie To Me - How I Met Your Mother - The Big Bang Theory. Astea-s obicinuitele. :)

47. Actorul meu preferat e DeNiro, da-mi mai plac mulţi, printre care, da, one of mz guilty likings ... Johnny Depp.

48. Actriţa mea preferată, când eram mai mică, era Jodie Foster, dar acuma nu mă mai omor după ea, când era tânără de tot juca în filme calumea. Acum îmi place Jennifer Anniston, parcă şi Drew Barrymore ş-altele, da' nu-mi vin numele lor în cap la ore d-astea.

49. Regizorul preferat de filme horror: Hitchcock. Film horror preferat: Tăcerea mieilor.

50. Regizori preferaţi de filme care nu ştiu unde se-ncadrează, da' nici nu mă doare: Quentin Tarantino şi ăla care a făcut Eternal Sunshine of the Spotless Mind, adicăăăăă ... jackpot, bingo, Michel Gondry.

51. Regizori preferaţi de comedie: Woody Allen, the Coen Brothers.

52. Regizor preferat de filme dure: Lars von Trier.

53. Fac cercei şi păpuşi şi br(i)oşe şi lanţuri şi chestii-trestii din lut, apoi le pictez cu acrilice, în mod normal. Şi mărţişoare în special, dar n-am inima să le vând, că le fac pentru fiecare în parte, gândindu-mă la ce-i place persoanei respective. Nu fac la duzină, deşi fac câte minim 30 pe an.

54. Io-s mai hippioată dî felu' meu, da' interpretarea ta îmi spune că mă crezi or rapperiţă, or manelistă. Din care reiese ...

55. Sunt îndrăgostită de teatru, deci băteam câmpii şi jucam teatru. Cam asta vreau să devin, dar riscul e mare, maare în România şi nu ştiu dacă vreau să plec şi unde ... !

56. Adică, deja-s implicată în partea editorială şi îmi fac o carieră din asta, dar sunt atrasă de toate artele, nu vreau sa zic că-s o fire artistică, sună clişeatic, da' asta mă atrage cel mai tare.

57. Fac grafică cu un stilou cu o peniţă suuuuuuuper subţire. O să vedeţi la ore :D

58. Cred că ţin cu PNL, deşi Aaaant*nescu a fost BOU că s-a dat cu Geeeeeaanăăă!

59. Încerc să fiu amuzantă şi ma simt ca bufonul găştii uneori, dar nu-s sigură dacă îmi iese.

60. Nu vreau să mor din senin, vreau să fiu pregatită când vine Moartea cu coasa, aia din Terry Pratchett. Any fans out there? I'm a huuuge one.

61. Încă îmi mai place Olar Păros şi seria lui J. K. Rowling o să fie mereu foarte tare! So, all you haters, leave me alone!

62. Pot citi în orice condiţie critică prin autobuze sau pe stradă, n-am intrat niciodată într-un copac, dar odată am nimerit într-un stâlp.

63. Detest cuvântul adolescenţă, adolescentin e şi mai rău. Nicipubertate nu-mi place. Nu puteau găsi şi ei cuvinte frumoase, ca zăpuşeală, sau ...mărăciniş?

64. Pe moment am un crush mare pe Dave Matthews Band.

65. Recordul meu: Am fost îndrăgostită de un tip 7 ani. Poate doar 6 şi ceva ... Şi am fost mereu aproape best friends.

66. Am un căţel pe nume O'Câine, ca O'Riley sau O'Sullivan.

67. Sigur că pe O'Câine îl chema iniţial Max-Hector-Şerveţel-Şerbeţel-Cummulus-Cummulonimbus-Victor

68. Şi am şi o pisică pe nume Fu Manchu, pentru că e urâtă cu spume

68. Şi am şi o pisică pe nume Fu Manchu, pentru că e urâtă cu spume.

69. Stau la casă, dar am trăit deja în 1, 2, 3, 4 locuri diferite. Ai mei? Ei au trăit în şapte.

70. Ştiu un banc foarte porcos despre numărul ăsta. Vi-l zic doar când sunteţi beţi, ca să nu-l ţineţi minte.

71. Am un aparat drăguţ de fotografiat pe nume Tabachera.

72. Iar pe fostul pe iPod îl chema Rapunzel :)

73. Fac şi inele din sfori.

74. Pictez haine şi pentru astea iau comanda.

75. Fac şi stiiickeeerssss!

76. Nu mi-am spart niciodată capul şi nici nu mi-am rupt vreodată vreo mână, doar degetul de dinainte de absolvirea la vioară.

77. Ţin mult la lucrurile mărunte şi nu uit niciodată fleacurile care înseamnă un pas mare, ca atunci când Tudor i-a zis prieteni lui că eu sunt singurul lui prieten adevărat, după ce, cu 10 luni în urmă mi-a ţinut o predică de juma de oră că nu vrea să îi spună cineva vreodată aşa ceva, pentru că s-ar simţi vinovat că nu e reciproc, după ce i-am declarat-o eu la tilifon.

78. Nu mai am tembelizor de 2 luni, pentru că O'Câine de O'Curte a intrat în O'Casă şi a făcut pipi Longstockings şi Pipi-n Shortstockings pe el, până s-a stricat.

79. Culorile mele preferate sunt mov şi portocaliu. Tind să merg spre roşu când am o criză de ceva :D

80. Sunt iute de mânie.

81. Îmi plac numai ploile torenţiale, sau cele cu soare.

82. Iubesc păpădiile, macii, ghioceii, lăcrămioarele şi bujorii movulii.

83. Îmi plac persoanele romantice, pânî şi eu sunt romantică.

84. Mi-e foarte, foarte dor de surorile mele care sunt plecate din ţară şi casa e foarte liniştită fără ele :(

85. Urăsc shopping-ul din tot sufletul! Dar dacă trebe - trebe ...

86. Sunt scutită de sport de 5 ani de zile că am condromalacie acută la ambii genunchi.

87. Ce-i aia? Boala cartilajului. E prea gros, n-am ce-i face.

88. Problema adevărată e că iubesc rollerblading-ul şi nu mai am voie de 6 ani cu rolele, deci sunt tristă.

89. Mai am de dat jos 2 kile jumate ca să ajung la masa corespunzătoare şi să nu mai pun atâta presiune pe genunchi.

90 fiiiinaaaaallyyyy!!! Urăsc Yahoo! Messenger, dar cum toată lumea îl foloseşte, te simţi obligat să socializezi. Eu prefer să mă vad cu prietenii faţă în faţă la o cafea, la un chico, la o bere, nu-mi pasă!

91. Nu-mi plac majoritatea funcţionarilor pentru că îmi fac zile amare.

92. Sunt deja mătuşă, verişoara maică-mii a făcut un micuţ copchil, care pe moemtn nu face decât să plângă şi să sugă, dar când o să crească el, las' să vezi tu cine îl învaţă muzică pe Filip.

93. L-am văzut pe Booob Dyyylan liiive!!! Şi am fost la Yann Tiersen şi mă mai duc o dată. Vreau să vină Google Bordello şi Goran Bregovic!!!

94. Fac oleacă de fotografie singură pe-acasă de plăcere, da' nu-s un geniu.

95. I like geeks, I'm a geeky person somewhat.

96. Primul meu prieten a fost neamţ şi a fost un porc după ce ne-am despărţit.

97. Numele meu de familie e grecesc, iar eu am influenţe nemţeşti, greceşti şi niscai sânge de sârboaică, dar şi de româncă.

98. Nu mă las fraierită de taximetrişti şi mă cert des cu ei dacpă nu pornesc aparatul, dar uneori trebuie să îi ei cu frumosul.

99. Şi ultimul lucru? Sunt insomniacă rău de tot.

Şi acum mai lăsaţi-mă în pace!! Glumesc, desigur. M-a bine-dispus scrisul de astă-seară. See you soon!

Salutare şi frăţie,

Ne vedem la berărie,

Ileana Zirra,

redactor colaborator Dilematix.