Imbeciles! Off with his head!

"Idioţilor, nu mai săriţi de pe stânci, că aici nu mai avem gravitaţie!"

Da, excursia a fost, excursia a trecut, de povestit sunt multe, dar blog-ul oricum e doar un instrument prin care dai jos textila intelectuală şi scrii prostii, de cele mai multe ori, aşa că eu n-am de gând să vă zic ce distracţii sau drame am avut în excursie, şi-aşa vă e de ajuns că v-am zis că am fost într-una! Plus că mai apoi n-o să mai am ce vă povesti la Diverta ... ;)

Cele 3 poze sunt din excursie, dar nu-s cu oameni, ha!

Am una care le ia pe toate trei, de care, de altfel, nu-s eu prea mândră, dar nu vreau să risc să mi-o fure careva, excuse moi!

De veste vroiam să dau că mama Zirra se întoarce astăzi din America şi că măcar o bucată din aia verde, mucegăită de dor, mi se mai poate resuscita. Dar doru-mi-i tot insuportabil către Maria mea, care, *ahem*, nu stă în Hamsterdam în Cartierul lu' Morcoveaţă, apropo de pierderile mele la debate, ci într-un orăşel studios şi friguros. Much love coming your way, Meri!

Imbeciles all around me,

Stalking me,

Biting me

Soon they'll also be

Taking my breath away from me!

And then I'll stop dreaming,

I'll be in a state of mind

From which not even singing

Shall my thoughts rewind.

Don't ever, ever let me jump,

Because I might go numb,

I'll be falling down that hole,

Like a phony Barbie doll.

Găşti. Măşti. (Oops, I did it again!)*

Da, băi, am reuşit! După ce am fost devastată când nu mi-a ieşit articolul şi am plâns la şcoală făcându-mă de cacao, a urmat o săptămână groaznică, dar după aia a apărut un hop pozitiv şi iată-mi articolul şi pe site!!!!!!

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptaminii/articol/gasti-masti

Găşti. Măşti

Găşti. Măşti. Aş putea spune că masca este antonimul parţial al găştii, pentru că te simţi în largul tău numai în sînul ei, şi atunci arăţi cine eşti, de ce eşti în stare şi cum dai tu o lume întreagă pe spate. Sigur, asta vei face numai dacă „mască“ ar avea şi semnificaţia de shield, anume locul unde ştii că lucrurile rele n-au să te afecteze, iar dacă vei avea vreo problemă, gaşca ta va fi alături de tine, vorba ceea – „unul pentru toţi, toţi pentru unul!“. Cu o condiţie, în schimb: să fi trecut de iniţierea în gaşcă şi să-ţi fi dat jos masca. Cum? E la mintea cocoşului.

Nu am vrut să abordez tema prin definirea celor două categorii, gaşca trainică şi gaşca spulberătoare – nu, nu ea te spulberă pe tine, ci cu uşurinţă se destramă –, pentru că mi se pare deja un concept inutil de exemplificat. Cu toţii ştim că rămîi cu doi prieteni din prima copilărie, o droaie din liceu şi mulţi şi extrem de buni din facultate, iar apoi relaţiile doar se întăresc. Nu am trecut prin asta deja, deci nu pot dezvolta ceva ce doar am observat în alte cazuri. În schimb, pot spune că este întru totul adevărat că, la liceu, imediat îţi faci o gaşcă. În generală, nici prietenul meu cel mai bun, Tudor, care de ziua mea mi-a făcut clătite cu scorţişoară şi a furat un borcan de marmeladă de la bunica şi le-a mîncat împreună cu familia mea, nu îmi citea ziarul, iar acum, fetele din gaşca mea nouă mi-au smuls exemplarul din mînă şi s-au dus prin clasa lor, urlînd „Vedeţi, ea e în poză, ea lucrează la ziarul ăsta! Cumpăraţi Dilematix!“ şi nu s-au lăsat pînă nu le-au băgat pe gît, şi mamelor, reportajul meu.

De asemenea, în momentul în care un coleg de-ai mei mi-a spus că sunt o ciudată şi jumătate – ceea ce nu neg, parţial - (cam subiectiv băiatul), ei au venit şi au acţionat ca la clubul de debate şi mi-au dovedit că nu este adevărat şi că el bătea cîmpii! Iar când mă întrebam dacă să mă duc la voluntariatul din cadrul Parlamentului, colegul meu de la R2, Mihai, care candidează şi el, m-a convins să îmi fac campanie, pentru că aş avea o şansă cu CV-ul de până acum. Eu voi face design-ul stickerelor pentru amândoi, iar dacă şi alţi prieteni din gaşcă se bagă, n-am să-i ignor defel!

Una din caracteristicile găştii constă în puterea ta de a-i trata pe toţi la fel, ca să fie trainică, altfel, se va şubrezi în fiecare lună, pînă vor mai rămîne doi-trei oameni. Normal că oricum te vei înţelege mai bine cu cîţiva dintre ei, dar în cadrul grupului te vei abţine s-o arăţi, vei vorbi la telefon, vei ieşi cu ei la o bere secretă.

Un lucru interesant de observat, dar care este şi el destul de logic, ar fi faptul că la început, cînd sari jos sus jos, încă îţi mai alegi gaşca şi după stil. Într-a VI-a, m-am dat şi eu un pic mai roackeriţă, pentru că Tudor era dur pe atunci, iar eu nu puteam fi mai prejos! Într-a VII-a a apărut prietena lui metalistă, iar atunci mi s-a acrit şi mie şi am început să arăt cum că aş fi hippioată de fapt, n-am mai purtat tricouri lungi cu Le Chat de Noir, mi-am scos din fundul dulapului rochiile, fustele lungi şi şalvarii şi am defilat fericită prin şcoală cum aveam eu chef, iar prietenii mei adevăraţi mi-au rămas aproape. În liceu, Ilinca este cea dură, căreia nu-i putem atribui un stil anume, Ali este secretara noastră cu ochelari roşii, Mihai este ecologistul cu tricouri amuzante, Cristi – sensibilosul grupului, Costin – metalistul grupului, Dana şi Tudor – rockerii, iar eu am rămas hippioata şi, totuşi, cu atît ne distrăm mai bine, cu cît venim cu poveşti mai diferite din afară. Sper să mă credeţi că am făcut parte şi din grupul prietenilor surorilor mele, unde oamenii aveau deja 20-24 de ani, iar stilurile erau aşa de diverse, că te simţeai ca-n America, salata de Bruxelles a stilurilor şi a trendurilor. Aşa că am ajuns la concluzia că pe cît creşti pe atît treci peste fleacurile de genul hainelor alese, şi te iei după realele calităţi ale oamenilor, anume cum ţine un secret, cum te consolează, ce glume îţi spune ca să te înveselească, cît de sensibil e şi dacă ştie să pună în aplicare latura de fetiţă cheesy cînd e nevoie.

Prea multe alte lucruri aş putea povesti despre găşti, de-aia am să mă ascund în spatele unor măşti.

Ileana Zirra este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“ şi redactor la suplimentul pentru copii Dilematix.

+++++++++++++

Dar varianta completă tot la mine a rămas, aşadar, guys, bucăţile lipsă sunt cele mai colorate, aşa, puţintel :)

* Yes, it's my second article in this big fancy newspaper :)

Supararea cand imi vine, Uit de mine!

Supărea când îmi vine,

Tac, înghit şi uit de mine!

Veşnica mea soluţie:

Fii atent la diluţie!

Bea bine până uiţi de tine,

Că a doua zi .. ştii tu ce vine!

Supărarea când îmi trece,

Beau un pahar de apă rece!

Ca un cal eu mă adap,

Că mâine nu ştiu de-o să mai scap!

Azi Cărtărescu am citit,

Şi vai .. ce bine m-am simţit!

De-ale lui am să mai citesc,

Că sufletu-mi încălzesc!

Recunosc că sună cheesy,

Dar ce sa-i fac dacă mi-i binii?

Azi am mai râs şontâc, şontâc,

Mâine-am să hohotesc complet hoinăresc!

Deja-ncep prin a abera,

Despre viaţa ... altuia!

Asta nu-s eu,

Dar nu mi-e greu

Să mă prefac

Că sunt mai curat!

Azi fuse-o zi mai bună,

Sper să mai treacă-aşa o lună!!

Sur Les Chemins De La Bohême

Vreau să dovedesc că sunt mai veselă, iar cât timp mă mai ţine, am să scriu ceva drăguţ, sper. Odată ce-am vorbit cu Măria mea din Olanda, pe skype, m-am mai înveselit toată, după ce că astăzi tocmai luasem un ditamai blow-ul to the head de mi-am permis să mă fac de cacao la şcoală şi să plâng, şi nu e prima oară, I must admit. (I now consider myself a WUSS!!!) Trebuia să-mi apară azi al meu mare număr doi BREAKTHROUGH, un articol intitulat "Găşti. Măşti" în Dilema Veche, dar proiectul din care făcea parte şi al meu text a fost amânat, iar eu m-am crizat, după ce dădusem 45 de lei pe 4 ziare amărâte, dar nu din cauza banilor m-am crizat (deşi nu mi-am mai putut cumpăra bananane deloc!!), ci pentru că am crezut că mor de supărare! Recunosc că iniţial aceste rânduri fuseră scrise în locul meu preferat, ascultând Moving de la Supergrass. Era să scriu Supertramp, dar nu mai am 10 ani să-l încurc pe George Harrison cu Bob Dylan. I love both, deşi Dylan .... I saw him live, he's gonna be my very pedophile-ish soulmate. Uite, ăsta ar fi un subiect foarte mişto! Diferenţa între "I love you!" şi "Te iubesc!".

În engleză îşi pierde semnificaţia reală, româneşte e spusă din suflet! Că aşa-i la noi, smântâna-i făcută din dragoste *insert random idiotic commercial* *Gloria Gaynor's Can't take my eyes off of you ( I love you baby and if it's quite all right

I need you baby to warm the lonely nights
I love you baby, trust in me when I say
Oh pretty baby, don't bring me down I pray
Oh pretty baby, now that I've found you stay
And let me love you baby, let me love you ) pe fundal*

Una e când spui în turnul Eiffel "Je t'aime!" (voi cu Moldovan a voastră, mai daţi-mi pace!!!), concept care mă enervează, dar, subliniez, Parisul, din punct de vedere arhitectural este frumos clădit (!!!), dar ideea de "I'll propose *Ilinca inserts: Don't dieeee!!!!!, iar eu bag: ... on me now!!! I'll die before!!!* <--- mystery! Don't you just love it??" mi se pare complet overrated şi cretină; revenind, alta e când spune the average American 'I love you!', e aproape nesemnificativ, că o spune şi cărnii de la, ewwww, KFC si McChicken-ului de la Mc, iar CU TOTUL altă mâncare de peşte fost-a când mi-a zis-o neamţu' sub clar de lună vara asta. Cu toţii am considerat că, deşi vorbeşte româneşte în Germania cu ai lui, nu ştie diferenţa între 'Ich liebe dich' şi "Te iubesc!!!", de mi-a dat papucii a doua zi sub pretextul că îi e loial uneia, gagică-sa, Sophia. Po' s-o zic pe şleau că it hurt me more than he could ever imagine, since he was my first jerkfriend, pentru că mi-a zis-o în varianta românească, şi n-a gândit-o, clar.

Oh yeaaaah!!! Hot Chocolate!!! You Sexy Thing! La ore d-astea e bine să asculţi commercial crap, te înveseleşte! I feel 12 again!!!! Iiiiiiiii!!!!!! (întors pe dos, dar tot i, see? Or should I write siiiiiii?)

Vasăzică, "Te iubesc!" is a strong biaaaatch, "I love you!" sau "Ich liebe dich." (aici e cu punct, că ăştia sunt emotivi numai la o beută, trust me! I know!) is for cowards and Germans! (de americani nu mă leg, iar britanicii au un accent prea şecsi ca să nu-i crezi ca-n România, deşi ... de, mi s-a părut tare şi accentul neamţului p-atunci ... ah, 2 Mai!)

Eu pornisem cu scopul să fac Almanacele (e cu şkepsis, listen to me!) despre:

Supărarea când îmi vine,

Am Sage Francis la mine!!!!, început cu Tudor G (Tudd/TGR/and other ... :P), oldest frieeeeend I haaaaaave, best of them oldies, taht's for sure, dar nu ştiu de-ar fi bine să mai stau sau poate că-mi trebe niţel somn. Oricum,

Supărarea când îmi vine,

Râd până mă scap pe MINE!!!

Salutare şi frăţie,

Ne vedem la berărie!

Ileana Bizirra!

P.S.: AWEEESOOOOME!!!! Pe-un picior de plai, e-o gaură-n rai, unde: Sur les chemins de la bohême

J'ai croisé le bout du monde
Des p'tits matins au café crème
Où je taxais ma première blonde
Avant de partir le pouce en l'air
A l'autre bout du bout du monde.

Macul trist

Aş vrea să fiu un filosof bătrân,

Doar uitându-mă în zare să stau pe-un câmp,

Fumându-mi macul roşu precum focul,

Numărând stelele, mâncând merdenelele!

Pentru mine o problemă ar fi un fir de nisip,

Iar vântul l-ar lua oricând l-aş ruga!

Un fleac ar fi un microb,

L-aş închide într-o tablă de şah,

Unde el şi-ar da duhul,

Pentru că este claustrofob.

Un fir de praf de stele ar rezulta

Din orice supărare a mea!

Aş vrea să fiu un filosof bătrân.

Az' ploo cărunt, rectiliniu şi blajin

Da, astăzi plouă mărunt, ca-n ultima poză. E adevărat că solul e uscat în Romania, în Bucale, să o spunem pe şleau, dar în China ... poate că a fost orevărsare de:

Portocale şi lămâi explodeză-n noapte,

Bucăţelele se pierd undeva departe!

Ada va rămâne mereu una din persoanele care, şi dacă mă fac să bocesc mai mărunt pe dinăuntru, mă fac să şi râd şi îmi mai alungă piticii de pe creier. Acum vreo 7 ani, la 2 Mai, surorile mele vindeau pitici pe creier în cutii de chibrituri. Fun, eh? Iar eu ÎNCĂ mai încerc să-mi conving prietenii să întrebe oamenii pe stradă "Mojna pit'etu vodu?"

Sper că vă place Chagal, că eu la ora asta îmi aduc aminte când am încercat să îi copiez o pictură, dar m-a doborât o depresie şi m-am lăsat păgubaşe, în ciuda faptului că mă îndrăgostisem de lucrare.

Lali-lali-lulu 

Lili-lili-lula 

Lala-lala-lululu

 Lalala-lili-lilula

 Eeeei-lalalululu 

Lilu-lalulu-lu  

Tristeţi de după-amezi ploiase
şi de nostalgice obsesii 

Când stai cu storurile trase şi-aştepţi să vie ora mesii

 şi-aştepţi să vie ora mesii  

Tristeţi de străzi pustii şi mute 

De ziduri vechi şi cu faţade 

De edificii cunoscute

 În care nu ştii cine şade

 În care nu ştii cine şade  

De domicilii spaţioase 

Cu flori la geam şi cu salon 

Din care pe la ceasul şase 

Auzi urlând un gramofon 

Auzi urlând un gramofon   

Lali-lali-lulu 

Lili-lili-lula 

Lala-lala-lululu 

Lalala-lili-lilula 

Eeeei-lalalululu Lilu-lalulu-lu 

 Tristeţi de goarnă funerară 

Melancolii de căţeluş 

Uitat de cineva pe-afară 

Să scheaune pe lângă uşi  

Tristeţi romantice de fată 

Cu nasul lung şi demodat şi de odaie mobilată

 În care-a stat un magistra-at  

Lali-lali-lulu 

Lili-lili-lula

 Lala-lala-lululu

 Lalala-lili-lilula

 Eeeei-lalalululu

 Lilu-lalulu-lu  

Tristeţi pustii, molipsitoare 

De ce mă urmăriţi mereu şi fie ploaie ori ninsoare 

Vă ţineţi scai de capul meu 

Vă ţineţi scai de capul meu 

Pasărea Colibri, da, I am old-fashioned, I'm an old-fashioned lover boy (Queen) 

Aşa-i că aparent căsnicia Adolfini-lor pare perfectă? But as a certain TV series used to say in season 3: "You don't need a perfect story to fit in on Wisteria Lane, you only need the smile, the one that Orson Hodge managed to acquire so as to cover up all his depressions and dirty little secrets."

Când eram mică, desenam bine oameni şi animale şi inventam scenarii, iar fiecare desen al meu avea o scenetă diferită, care, în mod normal, avea o legătură sau alta cu ceva ce se petrecea în jurul meu. Asta era la 4 ani. Mai târziu, am descoperit culorile şi am fost uimită de combinaţii. După am ajuns la grafică şi aici m-am blocat şi încep să cred că n-am pic de talent şi că sunt varză şi că n-o să fac niciodată nimic în viaţă, că totul o să se ducă pe apa sâmbetei, ca şi viaţa mea în ultima vreme. Nu vreau să fiu un blogger deprimant care să îşi dea sentimentele pe faţă, aşa că am să încerc să mă abţin, dar să nu vă fie cu supărare dacă îmi scapă, vreau doar să mă descarc. Şi acum, dacă vine vorba de culori, la asortatul hainelor mă mai pricep şi la alesul culorilor chestiile din lut şi din fire de împletit, dar talent nu mai simt că am. Încep să cred că sunt inutilă. Maybe I'm becoming a monster and I just havenţt caught up yet. I need my friends, but all of them are feeling crappy lately. Is it the autumn leaves? Is it starting high school? Is it my sister moving to Holland? What is it? Sunt la real, ar trebui să-mi vină un răspuns format din cifre complicate! Dar eu sunt aia care face glume lingvistice la ore, vasăzică n-am ce căuta acolo oricum.

My oldest sister and I love poppies şi mereu mă gândesc la ea când văd ceva roşu, pentru că mai întâi mă gândesc la maci. Macii o reprezintă, eu nu mai simt că mă reprezintă nimica, dar pot să spun cu tărie că simt că am luat opiu de scriu atâtea aiureli la ora asta. Dacă ego-ul meu ar fio mai mic, probabil că ori n-aş posta asta, ori i-aş da delete mâine, dar poate ar fi cazul să ştie şi cunoscuţii-mi în ce stare depravantă am ajuns.

Humidity's rising
Barometer's getting low
According to all sources
The street's the place to go
'Cos tonight for the first time
At just about half past ten
For the first time in history
It's gonna start raining men
It's raining men
Hallelujah it's raining men, Amen
I'm gonna go out
I'm gonna let myself get
Absolutely soaking wet
It's raining men
Hallelujah it's raining men
Every specimen
Tall blond dark and mean
Rough and tough and strong and lean
God bless Mother Nature
She's a single woman too
She took on a heaven
And she did what she had to do
She taught every angel
To rearrange the sky
So that each and every woman
Could find her perfect guy
It's raining men
Hallelujah it's raining men amen
It's raining men
Hallelujah it's raining men, Amen

Vroiam să mai bag un desen făcut de mine, dar nu mă pricep deloc să mai adaug poze şi să le fac să ajungă cu toatele la CAPĂTUL postul-ui, pentru că blogger e retardat, aşa că vă las în ceaţă, mă duc să mă uit pe pereţii cerului înstelat şi sper să apuc să trag şi-un pui de somn înainte de debate.

A voastră deprimată

Ilenuş Bizirruş, cum îmi spunea o fostă colegă din generală.

P.S.: Îmi iese un articol în DILEMA VECHE joia asta, pe 7 octombrie. Nu in Dilematix, ci în Dilema! Soooo, ţineţi-mi pumnii să îl şi văd acolo!

P.P.S.: Az-ul cel din titlu nu reprezintă decât o constantă, deci nu vă luaţi după el.

Nu te supăra, ai un pix să-mi împrumuţi?

Da, a aparut noul numar Dilematix.

Pela jumătatea lunii iunie, deci imediat după absolvirea şcolii de muzică şi a claselor

gimnaziale, eu mi-am făcut bagajul, mi-am strîns catrafusele, iar cu cinci ediţii diferite ale lui Dilematix sub braţ, am sărit în tren spre Cluj. De ce ? Se pare că ajunsesem la faza naţionala a unui concurs de proiecte. În ce vagon ? Doi. Şi cu cine am stat ? Păi, am mers cu prima mea dirigintă, o suuuper profă de română, chiar cea care m-a bătut la cap cu excursia asta, şi cu două eleve ale dânsei, care sunt cu doi ani mai mici ca mine, cu încă o doamnă profesor la fel de tare din Liceul Greco-Catolic, profă care ne trimite mereu cele mai şoriceşti texte, şi trei alţi oameni, care nu îi sunt elevi la dirigenţie şi sunt cu un an mai mici ca mine.

Acum hai să vă spun numele noastre de cod, ca să vă pufnească rîsul. Vă rog, nu atentaţi la vreo înghiţitură de suc sau ... bere, dacă sunteţi majori şi vaccinaţi. Cele două eleve ale fostei mele diriginte erau Ivonuşka şi Denisa, pe care nu o cheamă Denisa, dar nimeni nu îi reţinea niciodată numele şi toţi inventau cîte un nume cu iniţiala‚ D, aşa că am tachinat-o în grup şi-am botezat-o Denisa. Pe profa lor o putem numi pur şi simplu „diriga”, iar pe cealaltă profă hai s-o ascundem sub denumirea de „profa de română”. Cea mai interesantă porecla este a lui Matei: Fiind noi în inima Clujului, i-am zis mai întîi Matei Corvin. S-a plictisit repede, aşa că i-am spus Corvi, dar nici aşa n-a fost mulţămit ! Ce să-i faci dacă e încăpăţînat ? M-am enervat şi am urlat după el, cînd ne-a luat-o în faţă „Corvinaş, băiete !” şi uite cum a fost strigat mai departe. Cele două colege ale lui, Bianca, supranumită „amanta lui Justin Bieber”, care şi el avea o poreclă un pic mai deşucheată, şi Raluca, „Ginger” să-i spunem, erau cele mai tăcute şi mai retrase. Restul eram prea bucuroşi şi muuult prea energici pentru restul lumii. Bine, înafară de Denisa, care a ras două cărţi în cele patru zile la Cluj ! La cît de cu nasu’ în calendar a fost, vă recomand cărţile Fascinaţie şi Povestiri filozofice.

Şi-acum s-o luăm din loc cu poveştile de la Cluj ! Am călătorit multe ore cu trenul şi am dormit cu o perche de căşti în urechi, deşi aş putea spune cu tărie că tot zgomotul şinelor m-a adormit, nu tu Bach, nu tu Beatles ! Trenul a avut întîrziere şi de abia la şapte jumate în zorii zilei ne lăsam bagajele în camerele căminului energetic şi făceam fiecare cîte un duş. La opt ne-am dus la masă, unde, da, i-am jucat o mică farsă dirigii, pentru că a întîrziat. I-am spus că a fost marmeladă şi dulceaţă de caise şi că tocmai le ratase, iar ea s-a şi dus să întrebe de ele, dar bucătăreasa a trebuit s-o dezamăgească. Profa de romînă a rîs copios, gaşca veselă s-a înecat de-a dreptul. Dar să vă spun oleacă şi despre camere, fără pic de părere de rău că am dormit acolo ! Aveai senzaţia că aveai iară zece ani şi te duceai în tabere vara, cînd după ditamai focul de tabără nu dormeai şi şuşoteai toată noaptea, iar moderatorul venea la ora unu şi zbiera la tine să mai şi taci, că de nu, nu mai primeai micul dejun sau îţi confisca bomboanele. Dar noi eram ceva mai upgradaţi, aveam şi un poster cu Morandi, semnat: „Pentru cea mai cool girl ! Morandi.”, adică, să fim serioşi ! Noi eram chiar CEI mai norocoşi din tot căminul! Că tot am ajuns să vorbim de seri, la capitolul ăsta am să vă spun şi ce prostii am făcut noi într-o seară după ce ne-am întors din centru de la shaorma şi o plimbare luuungă şi drăguţă. Corvinaş şi cu mine a trebuit să le păcălim pe Ginger şi pe amanta lui Justin Bieber că le ducem la mall dacă se mişcă suficilient de repede şi ţin pasul, dar ele au eşuat şi noi am scăpat basma curată. Înainte să-i hrănim pe porumbei în spatele Bisericii Ortodoxe, ne-am despărţit de profe la sfîrşitul lansării de cartre a Ruxandrei Cesăreanu, Angelus, unde am fost rugaţi să scriem cum ne vedem noi îngerii păzitori cu o aripă sau fără nici una, înger de secol XXI, iar acolo ne-au fost alese textul lui Corvinaş şi al meu şi chiar au fost publicate fragmente pe blogul scriitoarei. A fost unul din momentele mele preferate, nu pentru că am ieşit bine în poză pe blogul profei de română, ci pentru că tema atelierului a fost foarte bună şi de acolo au ieşit cele mai bune texte din toate cele patru zile, am impresia. Toate astea s-au întîmplat la o librărie Humanitas de lîngă Biblioteca Centrală. Chiar au rămas agăţate textele noastre pe acolo.

Revenind la seara despre care voiam să vă povestesc, am luat un taxi după ce i-a scăpat pe jos shaorma amantei lui JB, pentru că întîrziam la cămin. După duş şi îmbrăcarea în pijama, ne-am adunat să jucăm cărţi în camera dirigii, a Ivonuşkăi, a Denisei şi a mea, iar profele ne-au sunat să vorbim cu portarul să le lase să intre, pentru că, se pare, nu mai aveai voie să vii după ora 22. Şi în seara aia am făcut schimb de camere, profele au dormit în cealaltă şi noi am chicotit şi-am spus bancuri pînă la 1 noaptea, după care am trecut la poveştile de groază despre JB şi Mărioara care îţi mînca shaorma şi o tăia cu satîrul. Ginger şi amanta lui JB cred că au urlat pana la ora 6, înspăimîntate. Eu eram monstrul, clar, aveam şi cămaşă de noapte, rolul era perfect. Pe la 3, cineva din curte a îndreptat o lanternă spre geamul nostru şi fetele cred că au trezit tot holul în momentul ăla, mai ales că le-am spus că e cadavrul lui JB în curte şi îşi caută amanta. Distracţia a continuat pînă s-au înnecat de rîs Denisa, Ivonuşka şi Corvinaş, eu fluturam prin cameră în aşternut şi le speriam pe colegele lui Corvinaş.

A doua zi am mers la Şcoala Elf, una privată şi foarte aranjată, unde copiii chiar fac multe proiecte şi nu din silă, ci chiar de plăcere. (Da, chiar aşa ! Au şi-un pian la care salivam Corvinaş şi cu mine.) Şi acolo ni s-a făcut o prezentare a celor patru zile pe care aveam să le petrecem.. În acea după-masă am mers la celebra Grădină Botanică din Cluj, care, într-adevăr, îşi merită faima şi vorbele de duh ! Aţi mai văzut trandafiri lila mari şi parfumaţi ? Dar plante care coboară ca din cer, arată ca nişte buzdugani şi au frunze de palmieri cu ventuze ? Unele au şi flori mov şi albe cu aspect de mîna Maicii Domnului. O baltă plină cu nuferi nu numai verzi, ci şi ceva mai gălbejiţi– nu de vreme – sau poate chiar spre albăstrui ? Broaştele săreau ca bete şi pe marginea acestei mici mlaştini era plin de plante carnivore cu tulpini care mai de care mai adîncite în apă. În altă încăpere era plin de palmieri maaari şi extrem de înalţi cu frunze care îţi cad de-a dreptul în cap. Şi ele sunt aşa late, că ar face trei pămătufuri grozave. La cactuşi nu ne-au lăsat să intrăm, dar cui îi mai trebuie cactuşi cînd te poţi pierde printre trandafirii grena ? Dacă fugi şi vrei să te ascunzi, există şi o criptă aproape intactă. Asta dacă o iei la picior prin foarte întinsa grădină botanică. Pe undeva prin centru, te poţi sui într-un turn de unde vezi o bună parte din Cluj şi din grădină. Cred că v-am convins că nu e de ratat, nu ?

La capitolul ateliere de scriere, părţile mele preferate au fost cînd am făcut haiku-uri despre cărţile pe care le-au prezentat copiii, dintre care Primii mei blugi a fost cartea propusă de Corvinaş, amanta lui Justin Bieber şi Ginger. Eu am fost în echipă cu Corvinaş şi Ivonuşka, cred, şi am făcut un haiku despre Pescăruşul Jonathan Livingstone, carte propusă de două grupuri de la cercul de lectură, din oraşe diferite, chiar ! Dintre toate cărţile propuse, aleg cu tărie Împaratul muştelor ! A mai fost foarte faină partea cu compusul poeziilor din versurile propuse de noi. Au apărut nişte combinaţii de Eminescu, Coşbuc şi Macedonski scrise cu exces de zel, devenite exagerat de simpatice, totuşi oprindu-se la limita posibilităţilor. Proiectul din după-masa aceea era să oprim oamenii pe stradă şi să îi rugăm să ne recite nişte versuri, dar a plouat torenţial de la ora 3. Noi, totuşi, ne-am plimbat peste tot, chiar ne-am adăpostit într-o catedrală protestantă din centru şi am vorbit despre diferenţele între bisericile ortodoxe şi cele catolice. La următoarea tranşă de apă din găleată am fugit într-un mall, unde am mai aşteptat un pic să se oprească ploaia şi Corvinaş s-a ataşat de o maşinuţă, dar am reuşit să-l tîrîm la Casa lui Matei Corvin, unde, porcii, nu ne-au lăsat să ne plimbăm decît prin hol.

Am sărit pînă acum peste cel mai important episod şi anume lansarea lui Dilematix, care a avut loc la etajul I al Mall-ului Iulius, la Diverta. Colţişorul alocat revistelor care se lansau în după-masa aceea era plin de profi şi profe de română şi elevii lor. Trei reviste literare au fost promovate, dintre care prima a fost pentru copii din şcoala primară şi, eventual, grădiniţă, a doua pentru gimnaziu şi liceu, şi un ziar, adică Dilematixul nostru, şi încă o revistă, chiar mama noastră, Revista Cercurilor de Lectură, cea care ne-a adus la Cluj de fapt. Eu eram roşie de entuziasm şi am povestit despre cum am ajuns să public prima oară, cît de încîntată am fost că mi-a apărut textul pe prima pagină, cum am continuat pînă mi-a propus Adina pe faţă să mă angajez şi cum am sărit în sus de fericire urlînd „da!” după o gură de cappucino la o terasă, în februarie. După lansare, multe persoane au venit să mă felicite, deci a fost un succes !

Noi am pus si bazele unei noi reviste pro lectură, dar orişicît m-am rugat de cei din redactţie, nu a mişcat prea multă lume nici un deget, deci a cam picat, dar planul a fost fain şi am şi făcut o ursire cu ocazia asta. Mai încropesc în ultima sută de metri şi zic şi de cum am prezentat împreună cu profa de română jurizarea concursului Planeta pitic㸠concurs lansat după un text al Adinei, chiar, la care am făcut parte din juriu.

Ar mai fi multe de povestit despre Cluj, dar deja am mîncat prea mult din pagina asta de ziar şi cred că în curînd am să las o pată mare de cerneală dacă mai continui, aşadar îmi scot jobenul şi fac o plecăciune ! Au revoir !

Ileana Zirra

Clasa a IX-a R3

Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc” (si mesajul pe care i-l lasasem sefei mele: să nu uiţi să schimbi asta :D)