Exclusiv! Read all about it! Once in a lifetime, I mean it!

Nu ştiu de ce mă chinuiţi şi de ce mi-aţi dat o temă aşa tâmpită, dar probabil că merit pedeapsa asta. Ilinca, te voi împuşca la şcoală, şi, Mihai, dacă stau cu tine în bancă, să te aştepţi la câteva farse în primele săptămâni. O s-o fac de dragul vostru, da' mi-e lene să îmi mai fac un blog numai pentru Dilematix, aşa că nu mă mai frecaţi atâta la cap cu lepşi şi babe oarbe şi cum s-or mai numi toate astea.

Şi să ştiţi că mi-am dat seama că mi-e ruşine de mine şi de-aia nu vreau să fac leapşa asta (vai, ce mă enervează cuvântul ăsta; bine, cam totul mă enervează azi), că după aia or să afle alţii chestii despre mine pe care aş prefera să le afle doar cei pe care vreau să-i cunosc şi eu. Mi-ar plăcea să descopere alţii chestiile astea din experienţe nebuneşti cu mine, nu itind un post sec şi lipsit de viaţă, sau, mă rog, umor, de data asta. Da, se vede că-s lovită de bombe şi nu hippie, hippie ca deobicei, dar nu-ncerc să mă victimizez. Am avut o zi de cacao. Vă voi povesti poate altă dată.

"Una este luna" Eu am nevoie de lună acum, pentru că nu mă mai poate calma nimeni. Sunt beyond screwed up şi până acum nimic nu şi-a făcut efectul, devin din ce în ce mai tristă şi mai neagră de supărare pe zi ce trece. Astă vară, îl înnebuneam pe un prieten pe nume Vlad cum că ultima rază a lunii e speranţa că bla bla, băteam câmpii şi aberam într-un hal fără de hal. Acum am constatat că depind de ea. Vreau nopţile în care adorm uitându.mă la ea şi nefiind în stare să gândesc negativ, Singurul satelit care îmi risipea supărările. It's now or never, come back !

"The universe in a nutshell always breaks in two perfect pieces" Eu daca beau o Silva Neagră pe stomacul gol mă îmbăt.

"Die drei Musketieren" Ultima oară când m-am îmbătat m-am trântit pe plajă la 2 Mai, am refuzat să mă întorc la cort şi am bocit o oră. Prietenii mei n-au reuşit să mă ridice de-acolo.

"Sunt doar 4 săptămâni de Advent înainte de Crăciunul nemţesc" Mă dau gata accentele, mai ales cel britanic şi cel nemţesc. Dar nu mă pasionează Pisi :))

"Am cinci degete la un picior" Şi la toate celelalte membre, inferioare, superioare, mijlocii n-am, îmi pare rău, n-am malformaţii de care să faceţi mişto.

"6 nu mă inpiră" Am reuşit să intru în Coşbuc, după ce s-au făcut mânării în fosta mea şcoală şi ni s-au corectat aiurea lucrările la română de două ori şi nu a putut depune contestaţie decât nepoata directoarei, aşa că am tras tare într-a opta şi am reuşit să sar de la o medie jenanta a examenelor dintr-a şaptea la un gras 9,87 a celor dintr-a opta.

"Ca să nu pară că-l imit pe Mihai, nu zic 777, ci LLL" (de la Loser) Am stat 7 ani de zile cu aceeaşi fată în bancă şi e una din puţinele persoane care mă sună că îi e dor de mine şi nu pentru că vrea ceva.

Am făcut vioară 8 ani de zile.

9. Cu 4 luni înainte de examenul de absolvire mi-a tras colega aceea de bancă un şut în degetele mâinii stîângi, chiar cea de bază, şi am refuzat să-mi pun mâna în gips, deci am suferit de-am tresărit şi-am absolvit după ce chiar m-am chinuit.

10. Într-a patra spuneam că vioara este un şarpe veninos care mă muşcă pe mine prea des de dos. (ce-aţi dedus de-aici? :)) )

O lună şi-o ploaie torenţială vreau.(nu-s bună la adunări, nu? dar la alăturări ...!) Am făcut şi pian 4 ani,

La 12 ani mi-am dat seama că defap îmi cam place vioara şi de-atunci e o pasiune a mea.

La 13 ani am început să cânt şi la chitară de una singură şi nu-s dezastruoasă, dar mai am de învăţat câteva hit-uri. Un Amy Winehouse, ceva, Ilinca?

13 + 1 = Nu sunt superstiţioasă, chiar dacă am ţăcănelile mele, n-au legătură.

15. Ştiu să cânt la muzicuţă şi am convertt deja un Vlad de la mare care şi-a luat două, acum vrea şi Vukasin una.

Sweet 16 anul ăsta pe 28 mai.

17. Îmi plac scriitorii ca Salinger, Vonnegut, Capote şi mulţi alţii care scriu despre nebuni. Aş vrea să ajung să mă po considera eroina vreo unei nuvele de-ale lor, atunci voi fi împăcată cu nebunia mea şi voi fi iară veselă.

18. Şi mie, şi unchiului meu Ciorbă ne place Italo Calvino la nebunie. Singurul roman al lui pe care l-am citit din greu a fost t zero, dar probabil că peste 4 ani o să reuşesc să trec mai uşor prin el.

19. N-am trecut cu vederea clasicii care-mi plac. Caragiale, Shakespeare, Tolkien, Homer, Bulgakov sau Victor Hugo nu lipsesc din biblioteca mea.

20. La capitolul poezie, din ce-am citit până acum, adica destul de puţin, îmi plac Nichita Stănescu, Tudor Arghezi, Mircea Cărtărescu, Şerban Foarţă, Gellu Naum (nu mă refer doar la Apolodor), Macedonski, Goethe (da, am citit în germană şi înţeleg şi-mi place) şi ... evident, merci, Ilinca, că mi-ai amintit, Anaaaaa Blaaandiiiiiana!!!

21. Nu-mi place Eminescu, nu pentru că aş face parte din vreun grup de haters sau ceva, dar nu-s veşnic îndrăgostită şi oricât de supărată aş fi azi, nu sunt vreun Werther deprimat şi sinucigaş.

Am două surori. Maria are 22 de ani şi e în Olanda la master, iar Alexe are 21 şi e studentă la medicină.

Da, da ...

23. Ada Milea rulează!

24. Cine e pe primu' loc? Cine e pe primu' loc? Vâlcă: "Băăi! Baaaagăăă Biiiiităăăăăăăăăălz!!!" Aşa, aşa, Vâlcă, carry on the Zirra legacy!

25. "Cigars? Cigarettes?" No thanks :) E o fiţă stupidă. Sigur, n-am nimic împotriva ălora care practică sportu' ăsta, cât timp ştiu şi ei că e o fiţă.

26, cred, este număruţ meu preferat, da' nu-s absolut sigură.

27. Mi-e frică să rămân singură pe lume, fără prieteni. I do take chances, but my pants usually tremble off me.

28. Eu sunt născută pe 28, mama la fel, taică-miu pe un 14, sor-mea Maria pe 7, iar Alexe e pe 1 Aprilie :P Divizori ai lui ... Mihai ... 777!

29. Matei fumeză pipă, are ochelari rotunzi de vedere ca John Lennon, are barba carlionţată şi e inginer electronist, dar şi prof de fizică/mate. Ştiu că nu-i despre mine, da' e tatăl meu.

30. Am geamuri în tavan, din alea de mansardă, deşi nu stau la mansardă, dar camera mea era formată şi dintr-o bucată de pod şi-o cameră jos, acum e dublă în înălţime şi plină de postere şi desene.

31. Sunt semi pasăre de noapte, semi pasăre de zi. Pot să nu dorm nopţi întregi şi să rezist o zi de şcoală de 12 ore (aveam li d-alea când eram la vioară).

32. De acum am să iau meditaţii de vioară de la profa mea din 1+8 care m-a învăţat română calumea.

33. Limba maternă a fost engleza pe care am vorbit-o cu mama până la şapte ani.

34. Între timp, vorbeam română cu toţi ceilalţi din familie.

35. Am fost singura Zirră care nu a reuşit să distingă cele două limbi până în clasa I.

36. N-am avut prieteni în clasa I, pentru că nu prea vorbeam română, ci ziceam "Te rog, give mie that caiet de maths"

37. Dar un an petrecut printre colegii mei m-a ajutat enorm şi am izbutit, chiar îmi vine să mă laud că aveam o română perfectă.

38. Eram o nebună din aia, care corecta oamenii când foloseau decât în propoziţii afirmative.

39. Încă mai am obiceiul ăsta, dar mi-a, dat seama că pe mullţi ăi enervează, aşa că le păstrez în gând în loc să le spun pe faţă.

40. Lucrez la un ziar de copii, Dilematix se cheamă, vine cu Dilema Veche de vreo 5 ori pe an.

41. Citesc maxim 500 de texte într-o săptămână şi le aleg pe cele bune, iar pe cele proaste le ignor.

42. Mă ocup şi de clubul Dilematix care, da, e pe facook, dar chiar mă ajută să strâng texte, de corespondenţa cu toţi pe gmail şi în general sunt prezentator la evenimente, deci eu sunt omul de legătură al copiilor.

43. Îmi iubesc slujba.

44.Îmi făcusem o reputaţie destul de proastă în generală, pentru că fostul meu liceu era de cacao, nu de alta, iar profii .. pff, ce să mai zic? Las' că-s multe poveşti intrigante de-acolo. I'm looking forward to a clean, fresh, new start in Coşbuc!

45. Cred că dacă vreţi să vedeţi ce ascult, găsiţi chiar de toate aici, dar puteţi să-mi puneţi întrebări şi p-aciulea :D http://www.last.fm/user/caleidoscopista

46. Da, mă uit la seriale, idioate şi ok, terminând cu House MD, metamorfoza merge aşa: Accidentally On Purpose - Lie To Me - How I Met Your Mother - The Big Bang Theory. Astea-s obicinuitele. :)

47. Actorul meu preferat e DeNiro, da-mi mai plac mulţi, printre care, da, one of mz guilty likings ... Johnny Depp.

48. Actriţa mea preferată, când eram mai mică, era Jodie Foster, dar acuma nu mă mai omor după ea, când era tânără de tot juca în filme calumea. Acum îmi place Jennifer Anniston, parcă şi Drew Barrymore ş-altele, da' nu-mi vin numele lor în cap la ore d-astea.

49. Regizorul preferat de filme horror: Hitchcock. Film horror preferat: Tăcerea mieilor.

50. Regizori preferaţi de filme care nu ştiu unde se-ncadrează, da' nici nu mă doare: Quentin Tarantino şi ăla care a făcut Eternal Sunshine of the Spotless Mind, adicăăăăă ... jackpot, bingo, Michel Gondry.

51. Regizori preferaţi de comedie: Woody Allen, the Coen Brothers.

52. Regizor preferat de filme dure: Lars von Trier.

53. Fac cercei şi păpuşi şi br(i)oşe şi lanţuri şi chestii-trestii din lut, apoi le pictez cu acrilice, în mod normal. Şi mărţişoare în special, dar n-am inima să le vând, că le fac pentru fiecare în parte, gândindu-mă la ce-i place persoanei respective. Nu fac la duzină, deşi fac câte minim 30 pe an.

54. Io-s mai hippioată dî felu' meu, da' interpretarea ta îmi spune că mă crezi or rapperiţă, or manelistă. Din care reiese ...

55. Sunt îndrăgostită de teatru, deci băteam câmpii şi jucam teatru. Cam asta vreau să devin, dar riscul e mare, maare în România şi nu ştiu dacă vreau să plec şi unde ... !

56. Adică, deja-s implicată în partea editorială şi îmi fac o carieră din asta, dar sunt atrasă de toate artele, nu vreau sa zic că-s o fire artistică, sună clişeatic, da' asta mă atrage cel mai tare.

57. Fac grafică cu un stilou cu o peniţă suuuuuuuper subţire. O să vedeţi la ore :D

58. Cred că ţin cu PNL, deşi Aaaant*nescu a fost BOU că s-a dat cu Geeeeeaanăăă!

59. Încerc să fiu amuzantă şi ma simt ca bufonul găştii uneori, dar nu-s sigură dacă îmi iese.

60. Nu vreau să mor din senin, vreau să fiu pregatită când vine Moartea cu coasa, aia din Terry Pratchett. Any fans out there? I'm a huuuge one.

61. Încă îmi mai place Olar Păros şi seria lui J. K. Rowling o să fie mereu foarte tare! So, all you haters, leave me alone!

62. Pot citi în orice condiţie critică prin autobuze sau pe stradă, n-am intrat niciodată într-un copac, dar odată am nimerit într-un stâlp.

63. Detest cuvântul adolescenţă, adolescentin e şi mai rău. Nicipubertate nu-mi place. Nu puteau găsi şi ei cuvinte frumoase, ca zăpuşeală, sau ...mărăciniş?

64. Pe moment am un crush mare pe Dave Matthews Band.

65. Recordul meu: Am fost îndrăgostită de un tip 7 ani. Poate doar 6 şi ceva ... Şi am fost mereu aproape best friends.

66. Am un căţel pe nume O'Câine, ca O'Riley sau O'Sullivan.

67. Sigur că pe O'Câine îl chema iniţial Max-Hector-Şerveţel-Şerbeţel-Cummulus-Cummulonimbus-Victor

68. Şi am şi o pisică pe nume Fu Manchu, pentru că e urâtă cu spume

68. Şi am şi o pisică pe nume Fu Manchu, pentru că e urâtă cu spume.

69. Stau la casă, dar am trăit deja în 1, 2, 3, 4 locuri diferite. Ai mei? Ei au trăit în şapte.

70. Ştiu un banc foarte porcos despre numărul ăsta. Vi-l zic doar când sunteţi beţi, ca să nu-l ţineţi minte.

71. Am un aparat drăguţ de fotografiat pe nume Tabachera.

72. Iar pe fostul pe iPod îl chema Rapunzel :)

73. Fac şi inele din sfori.

74. Pictez haine şi pentru astea iau comanda.

75. Fac şi stiiickeeerssss!

76. Nu mi-am spart niciodată capul şi nici nu mi-am rupt vreodată vreo mână, doar degetul de dinainte de absolvirea la vioară.

77. Ţin mult la lucrurile mărunte şi nu uit niciodată fleacurile care înseamnă un pas mare, ca atunci când Tudor i-a zis prieteni lui că eu sunt singurul lui prieten adevărat, după ce, cu 10 luni în urmă mi-a ţinut o predică de juma de oră că nu vrea să îi spună cineva vreodată aşa ceva, pentru că s-ar simţi vinovat că nu e reciproc, după ce i-am declarat-o eu la tilifon.

78. Nu mai am tembelizor de 2 luni, pentru că O'Câine de O'Curte a intrat în O'Casă şi a făcut pipi Longstockings şi Pipi-n Shortstockings pe el, până s-a stricat.

79. Culorile mele preferate sunt mov şi portocaliu. Tind să merg spre roşu când am o criză de ceva :D

80. Sunt iute de mânie.

81. Îmi plac numai ploile torenţiale, sau cele cu soare.

82. Iubesc păpădiile, macii, ghioceii, lăcrămioarele şi bujorii movulii.

83. Îmi plac persoanele romantice, pânî şi eu sunt romantică.

84. Mi-e foarte, foarte dor de surorile mele care sunt plecate din ţară şi casa e foarte liniştită fără ele :(

85. Urăsc shopping-ul din tot sufletul! Dar dacă trebe - trebe ...

86. Sunt scutită de sport de 5 ani de zile că am condromalacie acută la ambii genunchi.

87. Ce-i aia? Boala cartilajului. E prea gros, n-am ce-i face.

88. Problema adevărată e că iubesc rollerblading-ul şi nu mai am voie de 6 ani cu rolele, deci sunt tristă.

89. Mai am de dat jos 2 kile jumate ca să ajung la masa corespunzătoare şi să nu mai pun atâta presiune pe genunchi.

90 fiiiinaaaaallyyyy!!! Urăsc Yahoo! Messenger, dar cum toată lumea îl foloseşte, te simţi obligat să socializezi. Eu prefer să mă vad cu prietenii faţă în faţă la o cafea, la un chico, la o bere, nu-mi pasă!

91. Nu-mi plac majoritatea funcţionarilor pentru că îmi fac zile amare.

92. Sunt deja mătuşă, verişoara maică-mii a făcut un micuţ copchil, care pe moemtn nu face decât să plângă şi să sugă, dar când o să crească el, las' să vezi tu cine îl învaţă muzică pe Filip.

93. L-am văzut pe Booob Dyyylan liiive!!! Şi am fost la Yann Tiersen şi mă mai duc o dată. Vreau să vină Google Bordello şi Goran Bregovic!!!

94. Fac oleacă de fotografie singură pe-acasă de plăcere, da' nu-s un geniu.

95. I like geeks, I'm a geeky person somewhat.

96. Primul meu prieten a fost neamţ şi a fost un porc după ce ne-am despărţit.

97. Numele meu de familie e grecesc, iar eu am influenţe nemţeşti, greceşti şi niscai sânge de sârboaică, dar şi de româncă.

98. Nu mă las fraierită de taximetrişti şi mă cert des cu ei dacpă nu pornesc aparatul, dar uneori trebuie să îi ei cu frumosul.

99. Şi ultimul lucru? Sunt insomniacă rău de tot.

Şi acum mai lăsaţi-mă în pace!! Glumesc, desigur. M-a bine-dispus scrisul de astă-seară. See you soon!

Salutare şi frăţie,

Ne vedem la berărie,

Ileana Zirra,

redactor colaborator Dilematix.

Blogărit, amici şi tastaturi topite

E prima dată că scriu pe blog şi nu dau copy&paste dintr-un docoment Word, ceea ce mi se pare dubios deja. Nu pot să spun că îmi place conceptul de blog, având în vedere că până acum nu mi-l citea chiar nimeni cunoscut, deci dacă m-aş fi plâns sau aş fi dat pe faţă nişte principii pe care le am, nimeni n-ar fi fost interesat. Dar acum că ştiu că nişte prieteni mai trag cu ochiul, conceptul de blogger nu mi se mai pare aşa de nasol. Sigur, nu consider că este cel mai importnat lucru de pe planeta asta, dar ce e ? A, iată, o altă problemă destul de interesantă, dar pe care nu am chef s-o dezbat pe blog, pentru că de abia sunt la început. Până acum postam doar textele care îmi ies în Dilematix de 5 ori pe an şi un articol de care sunt foarte mândră (nu toţi suntem perfecţi, iar eu nici nu m-aş fi numărat printre ăia din marea masă perfectă dacă am fi fost), şi anume cel care mi-a ieşit în Dilema Veche în primăvară, unul despre trenduri în oraşul Bucureşti. Aş putea spune că este articolul meu de debut, având în vedere că imediat după ce a ieşit, am fost felicitată de mulţi, mulţi oameni şi chiar am ajuns să-mi fac relaţii în lumea editorială. (Pe care nu am mare interes să le folosesc, decât dacă ţin de partea redactorului şi nu a jurnalistului, sau a celui care se uită după diacritice şi scurtează, ca să intre în pagină, asta e o meserie pe care nu mi-o doresc de nici un fel, şi nici altora nu le-o doresc !)

Ce spuneam ? Aa, da ! Sunt o sucită şi jumătate, ştiu, aşa sunt şi faţă în faţă cu tine, dacă ai ocazia să mă întâlneşti pe scări la metrou dacă mă împiedic şi te îmbrâncesc cu vioara când merg la ore.

Pocahontas aka Alexe şi Nica

Încă un motiv pentru care nu scriu pe blog constă şi-n faptul că n-am timp, iar ceata căreia mă adresez nu-mi cere ceva anume, deci nu mă pun să scriu pentru un public ţintă, ci în neştire. Iar stilul meu ţine şi de locul unde public. Pentru Dilematix, trebuie să glumesc mult, să fiu amuzantă, să dau lumea pe spate de râs şi, chiar de-s amărâtă când scriu, tot o glumă bună trebuie să iasă de-acolo. Vreţi să vă spun adevărul ? Motivul al doilea era altul, dar am făcut o pauză de masă în timp ce scriam şi am uitat. E numai vina alor mei, nu a mea ! Please don't hit me !! De-aia am şi început paragraful aşa formal, pentru că încercam să-mi aduc aminte ce vroiam să zic. Asta obicinuiam să fac şi când lucram la română pentru testările naţionale. Scoteam argumente pentru diverse tâmpenii din cenuşă, pentru că oricum nu aveam nici un chef să îmi dau sufletul pe nişte texte fără scop în ... viaţă, să zicem.

...............

Am o veste bună ! După ce-am lăsat să-mi lâncezească acest text încă o noapte, pentru că între timp mi-a scăpat cana cu ceva cacao pe jos, s-a vărsat, iar când am vrut să mă reped după mop, a căzut şi vechea tastatură cu fundul în jos în celebra mea baltă de cacao, mi-am adus aminte al doilea argument ! Dar, mai întâi, să vă sperii un pic cu un foehn. Acum o lună, când m-am întors de la o lună de distracţii şi drame în 2 Mai, Corbu şi Vama Veche, mama mea mi-a lăsat geamurile deschise în cameră şi s-a dus la o şedinţă la facultate. Partea bună ? Nu am avut parte de hoţi. Partea grozav de proastă ? Am geamuri în tavan şi a început o ploaie bună, de mi-a udat tastatura, monitorul şi tot computerul. Am avut baftă că aveam o masă deasupra computerului la momentul respectiv şi placa de bază ... încă mai merge ! Dar tastatura care ieri a cedat nervos ? Când a terminat mama şedinţa şi s-a întors la traducere acasă, a văzut ce boacănă mi-a abătut asupra fericirii mele şi mi-a pus tastatura cu fundul în sus. Eu, când m-am întors, m-am mirat, nu m-am înrgijorat şi am dat start. Ca să constat că daca apăsam a, scriam was (păcat că nu Wasser), dacă apăsam pe r, băgam un RT (retweet) şi multe, muuulte năzbâtii de genul ăsta. După două melodii de Yann Tiersen care m-au calmat instant, mi-am dat seama ce s-a întâmplat şi am fugit vijelios în camera sor-mii, unde lucra mama la o traducere despre ceva fosile şi chestii, o carte de arheologie. N-am întrebat-o ce-a făcut, m-am uitat inocent si foarte urât la ea şi ea şi-a dat singură drumul la gură. Ce soluţie mi-a propus ? Să-mi usuc tastatura cu foehnul, lucru pe care l-am şi făcut, iar după un sfert de oră mergea din nou aproape normal, iar peste încă o zi, toate erau la locul lor şi nu mai scriam friptură în loc de pur. Cum spuneam, ieri am păţit ceva asemănător, doar că de data aceasta, când mi-am uscat tastatura cu foehnul, eram distrată şi obosită şi mi-am topit o secţiune cu litere caaaaaaaam des folosite. Care ? Păi, dacă apăsam pe o, blocam şi i, k, l, j, 8, 9 şi mai ales 0. Tocmai ce vorbeam pe mess cu Ilinca şi Mihai, doi oameni grozavi despre care am să vă vorbesc imediat, şi mă trezeam că le scriam uj7wsuj7c cuj rf5oledhnuj7ol şi crfqa`p;0, care înseamna "usuc cu foehnul" şi "crap", sau, varianta hard core: siu muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu-qa`m toooooooooooooooooooooooooooooooooooiiiiippppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppp00000;-t tqa`wstele (= şi mi-am topit tastele). Iată cum am eu o tastatură nou-nouţă Genius azi !

Şi pentru că nu sunt Virginia Wolf şi nu mă pierd printre rânduri şi mi le duc la capăt, să vă spun adevăratul al doilea argument. Am impresia stupidă, că dacă scriu pe blog, adică dacă scriu, pur şi simplu, am să îmi mai pierd din inspiraţie, deşi e o mare tâmpenie ce cred, pentru că, teoretic, cu cât scrii mai mult, cu atât înveţi mai multă tehnică şi bla bla bla, aşa mai departe. Ştiu că e o tâmpenie ce gândeam, dar fiecare are cuiul lui, sau .. mai bine zis, cucuiul lui !

Ana

Şi-cum vreau să delirez în neştire despre cum am schimbat grupuri de prieteni, cum boşorogii m-au lăsat baltă şi cum mă distrez mai nou cu o gaşcă genială, mică, dar bună şi .. coşbucoasă ! (ştiu că rimează cu mucoasă, dar înafară de mine care-s răcită de o lună jumate şi Mihai, pe moment, chiar nu e aşa) Dar pentru asta ar trebui să ştiţi câte ceva despre copilăria mea şi despre cum am crescut cu surorile mele mai mari, Alexe şi Maria, două tipe care-au ajuns bine. Maria, sau Meri, e în Olanda la un master, cu bursă cu tot, iar Alexe se bate cu Medicina din Bucureşti, dar învaţă de crapă şi cred că o să aibă un succes la fel de mare ca al doftorului şef din povestirile lui Mihail Bulgakov,Ştergarul cu cocoş.(carte pe care-o recomand cu căăăăăăăldură) Ideea e că eu am crescut cu diverşi colegi de liceu ai surorilor mele, mai ales cu Mihnea, pe care eu îl tachinam şi îi spuneam Nica Florica, pentru că în ziua în care l-am cunoscut, chiar nu înţelegeam că spune că-l cheamă Mihnea, ci Nica. Cine ştie, poate chiar terminasem Amintiri din copilărie de curând.

*

În ziua în care l-am cunoscut pe Mihnea, am mai socializat şi cu Ana G, vaca cu 14 perechi de ţâţe, Bianca,diavolul cu 3 coarne, şi Ruxi, găina tristă. Aveam 9 ani pe vremea aia şi mă dădeam mereu în spectacol şi toţi mă urau. Eram sora cea mică şi enervantă, deşi tot mă iubeau, pentru că aveam şi momente calme şi raţionale, foarte rare la vârsta aia. Pe una din prietenele Mariei, pe Ioana, care mi-a povestit de curând asta, o chinuiam cântându-i la vioară, când eram de abia la început, clasa a II-a probabil, şi am enervat-o destul de tare pe sărmana tipă. Dar îi mulţumesc, pentru că vara asta m-a ajutat extrem de mult când am fost pusă nas în nas cu adevărata realitate în ceea ce priveşte nemţii şi bătăile iregulate ale inimii începătorilor. La fel, fac zeci de plecăciuni până în pământ Ilincăi B. şi Anei C., fără ele, încă mai eram în pat cu o pernă în braţe plângându-mi trecutul şi urâtul ! Şi n-am să uit nici de mica şedinţă de terapie, intensă, în apă când trebuia să-mi înfrunt slăbiciunea la suprafaţă şi nu cântând pe sub apă plângândă. O altă persoană cu care am crescut într-adevăr pe-aproape este Ana Turos, actrizdă şi la Masca, iar noi suntem foarte mândri că încă îl mai suportă pe MălaiMic, ăla. Ei, bine, eu cu oamenii ăştia mergeam la petreceri la domiciliatul Zirra sau la cel unguresc, al Anei, sau chiar în mansarda Nicăi Florica. Mergeam şi încă vom mai merge la mare împreună, dar nu fără Alexe sau Maria. A, o secundă, aud o melodie grozavă de Beatles la boxe. O auziţi? "Your mother should know, Your moother, Your mother should know." Da, am sunat-o, i-am spus ei ce mă macină când eram la mare şi numai la telefon cu ea mă pufnea plânsul în ultimul hal în mijlocul plajei la 2 Mai. Cu toate că am crescut şi că nimeni nu mai are nevoie să spună "Sh, sh, shh, avem minore printre noi!", înafară de Motoca, dar el e special, canaste şi petreceri fără mine se mai fac chiar cu Ana şi Mihnea, care-mi sunt puţin ca trei mame ... ! Era întotdeauna clar că oricât de mult aş fi fost târâtă de plăcere la petreceri şi oricât de mult aş fi dansat cu aceşti oameni, ar fi fost întotdeauna diferenţa de vârstă între noi. Eu de abia am făcut 15 ani şi de abia am început să fiu luată în Vamă seara să beau, să mănânc şi să conversez cu prietenii mei, iar ei au 20-25 de ani şi se chinuie să se lase de fumat şi vor deja să lenevească în Golful Mic, nu să danseze în Vamă. Sure, there's the occasional Gin story and Sandra and Marcu care-ţi trage-n fund cu arcu' dance, but that's about it ! Eu n-am să fiu doar mica extensie Zirra, asta ar însemna că fac pe victima, dar nu fac parte din lumea celor care credeam eu că-mi sunt prieteni apropiaţi. Sigur, pe Ana Turos am s-o sun mereu să văd ce face, pentru că o iubesc, şi probabil că are să mă sune şi ea pe mine, că ea e prea drăguţă, dar n-o să mai ies la cafea/bere cu ea şi Mihnea la MŢR fără Alexe şi Maria. Nu mă va mai chema nimeni în Jack sau în Green Hours la o tacla şi jumătate, pentru că Alexe şi Maria nu mai sunt prin preajmă aşa mult. Defapt bat câmpii, Alexe se întoarce din America luna aviatoare cu o sculă de muzică numai pentru mine, doar că ea o să înveţe mult pentru facultate şi n-o să mai ies aşa des cu aşti oameni simpatici, dar o să-i mai văd ş-am să mă bucur şi doar atât că-i mai văd. Nu spun că n-o să mă gândesc tristă că Seba, Ileana şi Mihaela schimbă ţara şi .. chiar continentul.

Uca şi Mihnea

Hai s-o las mai moale cu tristeţile şi să trec la grupul nou de prieteni pe care-l am. Din categoria un pic mai învechită face parte Tudor, care mi-a adus clătite cu scorţişoară făcute de el, a furat un borcan de magiun de la bunică-sa din dulap şi a venit la mine să ne uităm la Tenacious D, the Pick of Destiny, şi să le digerăm laolalt cu ai mei în camera mare, de ... ZIUA MEA ! Aşa un prieten, care să mă sune când mă vede tristă şi care să mă bată la cap să-i zic ce mă deranjează, n-am avut niciodată şi nici nu cred să mai dau peste mulţi dintr-ăştia. Sunt muuuulte, muuuulte lucruri frumoase pe care aş putea să stau să le povestesc despre Tudor, dar mai bine îl cunoaşteţi voi, şi .. cine ştie ? Dacă ajungeţi la performanţa la care am ajuns eu, poate descoperiţi ceva absolut genial, ca mine. Mai e şi Martha My Dear de la olimpiada de engleză, care a scris un text genial despre Jimmy Hendrix la etapa finală şi care mă ascultă mereu când am ceva de povestit la o plimbare diurnă prin Herăstrău or în Hard Rock Cafe or la Mc, depinde unde îi cere statusul cerebral să fie, iar eu, eu mă supun ! Din categoria "brand-new" fac parte Ilinca şi Mihai, coşbucenii mei preferaţi. Unul e negru şi drăguţ, iar celălalt e verde şi amuzant ! N-am să uit s-o trec şi pe Ana, dar despre ea nu pot spune prea multe, pentru că ... I haven't bonded that tight with her yet, dar aştept să ! Despre Ilinca pot să vă spun că îmi ascultă toate tâmpeniile când Tudor e în vacanţă şi când Marta e cu Şerbu la plimbare sau .. la udat florile bunicii. Primul lucru pe care l-am descoperit în ceea ce o priveşte pe Little Miss Turquoise ? Eu spuneam "Jesus Christ", iar apoi, amândouă am zis "Superstar!!!!!". De ce e ăsta cel mai important aspect ? Sunt prima persoană care mai ştie toate versurile de la Jesus Christ Superstar pe care a întâlnit-o Ilinca, ce nu e rudă cu ea sau ce nu are peste 100 de ani. Şi azi am aflat că ascultă Amy Winehouse şi o suportă pe Lilly Allen, care e one of my guilty pleasures. Dară când afli despre ea că se uită la House şi la Seinfeld şi prinde toate glumele politice din South Park şi când joacă teatru şi se dă în leagăne cu tine, ce îi mai poţi cere ? Mihai, în schimb, este ecologistul nostru vesel şi drăguţ, care mereu pune o vorbă bună, iar Ilinca şi cu mine încă n-am reuşit să-i găsim defecte, ceea ce ne face să credem că e ceva foarte, foaaarte putred la mijloc, dar avem amândouă nasul înfundat ! (Măcar eu am o scuză, sunt răcită ... !) Eu am vorbit cu el prima oară pe-un forum cu o oră înainte să plec la întâlnirea cu niscai coşbuceni şi l-am recunoscut după tricoul cu cartofi prăjiţi. N-am putut să mă abţin să-l poreclez Mihai, the Grilled Cheese Guy, dar nu cred că s-a supărat. Trebuie să spun că m-a surprins de vreo 3 ori când a făcut nişte glume aşaaaaaaaaa de wiiiiitty că am crezut că deja am ajuns la facultate, nu în Coşbuc. N-am să uit niciodată ce impresie bună mi-a făcut de acele câteva dăţi (nu că în mod normal nu m-ar surprinde plăcut oricum).

De-acum trebuie să mă bazez pe noile mele relaţii, trebuie să las deoparte mândria, să nu uit cât de biiiiiiiiiiiiiine mă simţeam cu gaşca boşorogilor mei preferaţi, dar să mă simt şi mai bine cu ceilalţi.

Postul ăsta e probabil prea lung şi-aşa, fiind şi primul din conceptul blog. Las treaba aici şi aştept să văd de mişcă cineva vreo lăbuţă. Questions ? ;)

Pe mai târziu !

Ileana Bizirra,

Ţăcăneala întruchipată.

P.S.: Ştiu foarte bine că nu am vorbit şi de Leechu, de Trotsky, de Tudd sau de

Betty, dar le las aici în Post Scriptum o maaare îmbrăţişare să ştie că doar mi-a fost lene să mai înfloresc pe ici, pe colo textul cu alte năzbâtii preţioase.

*Ăla e Jimmy, piratul pe care l-am cunoscut la Vâlcele cu Maria, Alexe, Mihnea şi Uca.

The Rain Song

Pînă acum toată lumea s-a intrebat ce-i cu ploaia, de ce ne calmează, de ce ne adoarme, nu ? Sau poate nu ... ei, bine, n-are nici o relevanţă oricum ! Vă spun eu acum şi cum stă treaba cu picăturile astea scurte, lungi, multiple, diferite, colore, rare sau dese. Ideea mi-a venit mai acum cîteva sute de ceasuri pe cînd afară era potop şi eu închisesem cartea, o pusesem pe jos lîngă pat şi adormeam încetul cu încetul, cum mi-e obiceiul. Doar că de data asta era şi-o muscă prin zonă şi bîzîia pe-atît de tare pe cît ar fi bîzîit un stup întreg de-albine. Aşa că am rămas trează uitîndu-mă în sus, la punctele teoretic transparente, dar foarte închise la culoare, care-mi băteau în geam. Şi-atunci m-am gîndit eu: "Oare de ce dorm oamenii mai bine cînd plouă?". Sigur, toată lumea se ia după oamenii noştri de ştiinţă şi îşi explică totul aşa: presiunea atmosferică e din ce în ce mai scăzută şi energia ţi-e suptă din trup şi te vlăguieşte şi .. .. şi aşa mai departe .. doar nu trebuie să vă zic eu ceva ce ştiţi ! Heh .. ! Dar asta e doar ce consideră ei adevărat !

Bun, acum să trecem la treabă. Vasăzică, de ce dormim mai bine ? Mai exact, de ce dorm copiii atîîît de bine pe ploaie ? Şi nu, nu în ploaie, ci într-o casă, într-un pat, sub o pătură, la căldurică; oricît de sadica aş fi, nu încerc să le fac poftă diverşilor cititori să se ducă să doarmă cu găinile sau în cuşca vreunui cîine pe timp de furtună. Ideea este fix aceasta : atunci cînd o picătură de ploaie atinge ceva mai dur decît blana unui cîine ciobanesc, ea scoate un sunet. "Poc". Şi ce se întamplă defapt? Sunetul răsare, copilul tresare şi ca prin minune formează o imagine care se bate cu perne cu diverse alte desene, încercînd să formeze un vis. Uite chiar aşa de uşor apar visele ! Aş vrea totuşi să vă povestesc şi cum are loc bătaia asta între imagini. Cu tot cu începutul, cu tot cu inceputul! Uitaţi de exemplu povestea visului complet neaşteptat al lui Ştefan .

Într-o bună seară, după ce Ştefan şi-a băut porţia silnică şi zilnică de sirop de tuse - tre' să menţionez că Ştefan era destul de bolnăvicios - şi-a strîns catrafusele aruncate prin bucătărie, s-a spălat pe dinţi - dacă eşti bolnăvicios, nu-nseamnă că nu te speli pe dinţi şi că nu te îngrijeşti, e pur şi simplu o condiţie a sistemului tău de apărare - şi s-a băgat în pat. Mama lui a venit să-l pupe de noapte-bună. Zis şi făcut, dar cînd dădea mama lui să iasă din camera, Ştefan a strigat :

- Nu pleca ! Mi-e frica de furtună !

- Ştefănucule, ştii cum ziceau prietenii părinţilor tăi cînd erai mic !

You say you want a revolution,

Well, you know, we all wanna change the world.

You tell me that it's evolution,

Well, you know, we all wanna change the wooorld !

But when you talk about destruction,

Don't you know that you can count me out ?

Don't you know it's gonna be ... alright ?*

Puţină ploaie n-o sa te omoare ! Cu o singură floare nu se face primăvară ! Acum închide ochii şi gîndeşte-te şi tu oleacă la prietenul tău din Portugalia şi la ce vremuri bune erau cînd venea pe aici vara .

- Dar, mamă ! Tu nu-ţi dai seama chiar deloc că mă cam enervează că nu l-am mai văzut de trei ani ?

- Of, ascultă-mă şi pe mine ! Furtunile nu apar pentru că e cineva supărat pe noi deasupra şi vrea să ne pedepsească ! Furtunile sunt simple ploi cu ceva vînt, gheaţă, şi o grabă nesfîrşită a norilor ... închipuie-ţi că stropii de ploaie şi norii sunt nişte irlandezi dansatori dezlănţuiţi ! Şi ştii că ei tot ce au sunt căldări de galbeni, trifoi şi curcubee întinse pe cer ca un cearşaf pe-un pat ! Noapte bună, Ştefule !

Băiatul atunci a ascultat, s-a înfăşurat în pat şi s-a culcat.

Dar eu ar cam trebui să fac o paranteză acum . E tare greu să le înţelegi unora visurile dacă nu le şti povestea vieţii . Aşa că aşteptaţi-vă la multe intervenţii ale mele printre picăturile de ploaie şi visul lui Ştefan .

Şi stropii de apă şi dulceaţă şi ciocolată şi îngheţată şi muffins şi .. şi ... (nu m-am gîndit niciodată la carii şi nu prea-mi bat capul şi nici n-am) au început să cadă prin capul lui Ştefan .

Primul strop fu un fiu de bucătar care îi dorea lui Ştefan un vis despre plăcintele care acelui strop de ploaie nu-i ieşiseră niciodată, în speranţa că acelui copil îi vor reuşi. Urma un strop care forma o simplă imagine cu o lopată azvîrlită hăăăăt, în depărtare, încă unul care prin codul loviturii, căzînd un pic mai pe-o laterală, lovind cu ură geamul, împraştiindu-se pe exact 23 de cm pătraţi, purta o imagine cu două oi care printr-un procedeu tare deşucheat, făceau schimb de blănuri !

(to be continued)

-----------------------------

* 'Revolution', melodie de la trupa pop-rock britanică The Beatles

Oferte de muncă pentru Dilematix

Ok, avand in vedere ca e vara, nu putem trimite tema lui Dilematix prin scoli, ca nici budiguards-ii nu stau pe acolo, las si aici tema din numarul urmator si pentru ca nu toti cumpara ziarul si nu stiu despre ce este vorba, imi pare rau, daca ai intrat la liceu, e prea tarziu, nu mai poti publica aici. Dar daca esti mai mare, ia legatura cu mine pentru o noua revista condusa si de mine, revista in care poti publica pana la 23 de ani. Sper sa va placa noua tema Dilematix.

Dilematix a plecat în vacanţă şi a ales una dintre destinaţiile all inclusive propuse de voi, în numărul din iunie (nu vă spunem care, vom deconspira în numărul din septembrie, aşa că fiţi pe fază!). Problema este, însă, că vacanţa l-a costat mai mult decît se aştepta, depăşindu-i bugetul, iar acum are nevoie de ceva bani de buzunar, în afară de salariul pe care îl primeşte de la Dilema veche.

Aşteptăm oferte de munca pentru Dilematix! Singura lui pretenţie este ca job-ul său de vară să fie unul cu totul nou, care să nu existe în realitate, să implice multă imaginaţie şi creativitate. Puteţi să trimiteţi texte care să conţină „fişa postului” cu tot ce presupune ea sau compuneri în care să vă imaginaţi, pur şi simplu, prima zi de muncă a lui Dile la noul său job.

Trimiteţi textele pînă vineri, 27 august pe adresa dilematix@gmail.com. Sînteţi invitaţi să trimiteţi şi impresii despre lecturile voastre de vacanţă sau reportaje despre locurile pe care le-aţi vizitat şi despre oamenii interesanţi pe care i-aţi cunoscut.

Atenţie! Se acceptă doar textele în format doc, docx, rtf, scrise cu diacritice.

Sfaturi, dom'le !

Domne, îmi pare rău, dar nu se mai poate aşa ceva ! Mi-a ajuns pînă în gît ! M-am săturat să-i aud pe toţi babalîcii de doar 30-40 de ani spunând: „N-am ştiut absolut deloc cum să-mi trăiesc tinereţea ! Am pierdut timpul dormind şi învăţînd la civică !”. Bine, domne, da’ de ce ? Motive nu găsesc şi mi se pare o idee cât se poate de proastă. Nu vreau să bag aciulea un clişeu mare şi gras, dar de câte ori putem rămâne repetenţi doar ca să ne distrăm fără oprire ? Până una, alta, nimănui nu-i place să rămână singur într-o clasă. Aşa că daţi-i bice, azvîrliţi telecomanda tembelizorului, daţi muzica la maxim, faceţi hopa în duş (pentru că poate unele Domnii ale Voastre vă spălaţi cu Wash&Go) ca să puteţi ieşi în oraş. Până acum am încercat să mă pun în pielea comedianului americano-evreu Jerry Seinfeld, pe care poate îl ştiţi de pe ProCinema. Acum o iau pe cărarea pur Zirra şi vă anunţ că de data asta m-au trimes să vă dau sfaturi celor care încep sau încă mai învaţă în gimnaziu.

Aş începe cu viaţa de maximă petrecanie energică, dansantă (ca un ceai dansant, de exemplu) şi plăcută a copilului din gimnaziu, ce nu prea mai este asa copchil ! Pentru cei care au mai dat din întâmplare de mine într-un număr mult mai vechi al lui Dilematix, eu povestisem cu câtă vervă mă avântasem din vara lui 2008, la trecerea mea dintr-a şasea într-a ... ia ghiciţi ! ... şaptea, că doar n-am rămas repetentă. (Cred !! Sper!!) Şi-acolo, ca şi aici, povesteam şi povestesc cât de bine e să mergi la concerte de mic, dacă ai ocazia şi, desigur, dacă te lasă ai tăi. Dacă aveţi şansa, veselii mei dilematixici, să aflaţi cum este să petreci cu prietenii, dansând – domne – daţi-i bătaie sau foc la poşte, să nu vă prind din urmă că-i vai şi-amar ! Iar în cazul în care aveţi şi fraţi or surori mai puţin verzi, ciuliţi urechile, că înafară de glumele pe care le fac pe seama Luminăţiilor Voastre, ştiu ei ce spun, iar cum puneţi lăbuţa pe-o invitaţie la petrecerile lor, ahoi, domne, prindeţi-vă bine cu un cârlig şi învăţaţi ce-i aia viaţa veselă de avangardist ! Pe scurt, sper că nu l-aţi ratat pe BOB DYLAAAAN pe 2 iunie !!!

Şi încă un mic sfat legat de ce-am bolborosit mai sus. Nu fiţi cu nasul pe sus cînd vine vorba de distracţii mai ieftine. Dacă eşti la o petrecere grozavă şi totuşi mai pune cîte unul vreo melodie proastă, cum se întâmplă de regulă, domne, învaţă să dansezi şi pe aia ca să nu-ţi strici cheful de viaţă. Chiar aşa, credeţi-mă, nu-i aşa grav că se scălămbăie tipul ăla popular şi drăguţ pe o melodie mai stupidă, el îşi întreţine mood-ul, cum se foloseşte mai nou. Din fenomenul acesta de-a dansa pe muzică ce nu ţi-e pe plac, cred eu că a izvorât aşa-numita caterincă.

Şi să spunem că aveţi nevoie, veseli dilematixici, şi de sfaturi pentru şcoală. Eu, fiind considerată revoluţionară şi răzvrătită a liceului meu, vă rog să nu vă luaţi în gură cu domnii profesori pe de-a moaca. Dacă aveţi probleme, deşi normal este să vă păstraţi demnitatea, ca mine, aşa, nu vă întristaţi dacă trebuie să apelaţi la ajutorul părinţilor sau ... chiar al meu ! Mă ofer cu dragă inimă !

În altă ordine de idei, fiecare profesor are mari aşteptări de la elevii buni şi foarte buni şi pur şi simplu un dram de speranţă în ce-i priveşte pe cei leneşi. De asmenea, fiecare profesor crede că materia lui este mai presus de a oricărui alt profesor. Important este să impresionezi şi să munceşti mult de tot într-a cincea si puţin şi printr-a şasea. După aceea, mai puteţi şi lenevi un piculeţ, sau chiar un pliculeţ ! Vă spun asta pentru că eu am stat în priză non-stop şi nu numai că am fost zombie, dar am şi avut de suferit de pe urma acestui lucru. Aşa că pluck!, pe tine, pe tine, pe tine şi pe tine, veseli scriitori dilii, vă deconectez pentru că sunteţi la sfârşitul clasei a şasea. După mine, cea mai grea clasă este a şaptea, alături de a cincea, iar cea mai uşuratică, deşi se spune că este diabolic-malefic-infernal de grea (nu-i credeţi, bat câmpii şi mint) este a opta. Dar vă rog frumos să mâncaţi pe pâine română, mate şi eventual geografie sau istorie pentru admiterea la liceu, care e ceva mai complicată.
Vă mai atrag atentia Înălţimilor Voastre să aveţi grijă cu cine vă-mprieteniţi, pentru că prietenii din ultimele clase de gimnaziu şi din cele de liceu rămân cam principalul anturaj de care o să vă bucuraţi o luuuuungă vreme. Eu cel puţin am un fost coleg cu care am ajuns prietenă în aşa fel încât ne tragem şi de şosete şi mai e şi tip ! Mă mai înţeleg grozav cu o fată de la olimpiada de engleză, dovadă că dacă mergi într-un loc în care oamenii au aceleasi interese cu tine, ai tone de şanse să legi prietenii trainice. Şi de ce tocmai cu ei m-am „înhăitat” ? De ce vagabondez, vorba vine, cu ei într-atât ? În primul rînd, ei fac ceva ce, din păcate, nu multţi mai practică, şi anume, au păstrat tradiţiile familiei ascultând muzică adevărată, din punctul meu de vedere, ca Beatles, Pink Floyd, clasici, sau Jethro Tull, Duke Ellington, mai puţin cunoscuţi, dar geniali ! Ce spun, domne, e să nu se mai ruşineze nimeni că ascultă oldies, ci să se mândrească cu asta (şi cu Pulp, Oasis, Gotan Projekt, Goran Bregovic), pentru că la liceu le vine aproximativ tuturor mintea la cap şi-aţi fi farul unei biciclete într-un sat cu 90 de locuitori.

Cam aste-ar fi sfaturile mele, dar şi fără ele, cred că voi, scriitori şi cititori veseli şi deştepţi, v-aţi descurca instant în gimnaziu, aşadar succes succint strangilat suspicios ! Vai, nu, mi s-a vărsta călimara pe tastură şi pe caietul de latina, iar profa o să mă omoare ! Nuuuu, am fugit, e o urgenţă ! Pam-pam !

După crucea nopţii până la patru-n zori de zi, mori de vânt, mori de vânt, zori de zi

Am scris şi-am scris, ş-am scris ! Şi unui poet din Constanţa i-a plăcut şi mi-a postat interviul pe blogul lui.

Întrebările le-a făurit dânsul într-o noapte furtunoasă.

Amintiri din copilărie sau Cum una din surorile tale te lasă să cânţi la ea

Cu Ileana la un eTchai

1.Vioară ?
În toamna de dinaintea intrării mele în clasa întâi, taică-miu a avut o reuniune cu toti colegii lui de liceu şi ne-a luat si pe sora mea mai mare şi pe mine cu el la Moeciu. Acolo era şi un lutier cu nevasta lui, care era şi încă mai este proafă de vioară. Văzându-mă aşa mică şi ... cântăcioasă – fredonam non-stop pe atunci, dar încercam mereu să nu mă fac auzită, chiar nu ştiu cum de m-a prins –, tocmai când urcam noi muntele, şi ţin minte exact cum era vremea şi cât de limpede şi rapidă era apa dintr-un izvor pe care tocmai îl traversam, m-a învăţat Frère Jacques şi I l-am cântat din prima corect şi ritmic, şi mai ales melodic. Atunci ea i-a propus lui Matei, aşa îi spun lui taică-miu, să mă dea la şcoala de muzică. Din septembrie mă căram cu o cutie de vioară 3/4 şi cu o vioară de un sfert înăuntru. Nu găseai cutii mai mici pe vremea aia, dacă nu aveai câteva milioane bune pe care nu ştiai cum să le arunci pe fereastră. M-au chinuit 3 ani, iar într-a IV-a, vioara era ‘un şarpe veninos, care mă muşca prea tare. (Chiar şarpele cu pene. O zi zboară, o zi nu zboară. Azi … nu zboară.)’ Într-o bună zi m-am răstit la mama şi i-am spus că nu mai vreau să fac vioară. Ea, calmă, mi-a spus că dacă la sfârşitul clasei a V-a încă mai vreau să mă retrag, mă lasă. Dar într-a V-a, am dat de o piesă care mi-a mers la suflet şi am spus pe sub mustaţă că mai stau un an, doi, ‘de gust’. Evident că deja îmi plăcea la nebunie instrumentul. Mai încolo, mi-au dat să cânt Bach, şi aşa m-au îmblânzit de tot, pentru că e unul din compozitorii mei preferaţi, dintre ăia pe care i-am interpretat. E chiar adevărat că vioara te ajută să te descarci când vrei să tragi cu pumnul în perete. Vioara, dacă am posibilitatea s-o folosesc, devine prietenul meu el mai bun, când nu pot apela la orişicine.
2. Cel mai des vorbeşti despre …
Cai verzi pe pereţi ? Îţi dai şi singur seama cât de greu mi-este să răspund la aşa ceva, nu ? Problema este că există diferite perioade în viaţa omului şi îşi mai schimbă ascuţimea limbii, îi mai cade un dinte, se plânge de alte foi de dafin. Anul treut ţi-aş fi pălăvrăgit despre trupa mea preferată românească din underground, Les Elephants Bizarres. Acum m-am împrietenit cu ei şi nu mă mai fascinează într-atât fiecare nou concert, pentru că deja nu mai ştiu cum să dansez şi altfel. Dar dacă mă gândesc mai bine, îmi dau seama că aproape întotdeauna ajung să vorbesc cu oricine ori despre muzică, şi atunci menţionez automat Beatles şi The Doors, ori despre slujba mea extrem de plăcută. Da, m-am angajat la 14 ani la un ziar şi mai mereu ajung să introduc cumva faptul că citesc în 5 zile 400 de texte maxim primite de la şcoli, copii sau părinţi. Îmi place să spun cu gura nu întredeschisă că am rubrica mea personală într-un ziar cam de copii. Dar nu aveţi habar cât de simpatice sunt textele pe care le citesc eu. Medicaţia perfectă pentru orice depresiv, v-o garantez. Plus că slujba asta m-a trimis la ateliere de scriere pe la Cluj, pe la diverse lansări de carte, pe la evenimente. Nu mă apuc, că nu mai prindeţi din urmă.
3. Cărţi ?
Am un teanc în faţa căruia salivez, dar n-am o zestre suficilient de mare pe care să mi-o pot vinde contra unei cantităţi mari de timp. În clasa a II-a mi-a dat cadou mama “Prinţul Mio şi căluţul fermecat”, carte care mi-a plăcut enorm de mult, fiind de aventuri. Ţin minte perfect prima pagină. Era povestită dispariţia unui băieţel de 9 ani şi detaliată, iar ultimul enunţ de pe pagină dezvăluia că naratorul era băieţelul însuşi. Era amuzant pe vremea aia. Cartea asta le-am recomandat-o tuturor puştilor care n-aveau chef de citit şi s-au convins singuri că merită.
La întrebarea asta cre’că tre’ să răspund şi pe faţă, nu prin glumiţe şi povestiri. Pe moment l-am descoperit pe Dostoievski. Până acum îl iubeam pe Italo Calvino la maxim, dar le mai fac loc şi altora încetul cu încetul, mai ales pe Baronul din copaci, care poate fi-nmânat până şi-unui copil de clasa a VI-a. Mi-am dat seama că Terry Pratchett şi Neil Gaiman sunt de citit în vacanţe între cărţi adevărate. Un scriitor român preferat ? Caragiale, de unde l-am inventat şi pe Carangeluş, îngerul meu păzitor. Ca să fie clar, ‘ş’-ul din coadă apare ca să-l facă să pară mai tandru şi mai copilăros. Preda nu-i deloooc rău. Am urât-o pe Mara, în schimb. Doamne, tre’ să mă mai şi opresc. Doar un P.S.: Le-am mai făcut loc în cercul iubăreţ şi lui Salinger, Capote şi Vonnegut, anume lui Catcher in the Rye, Harfa de iarbă şi Cat’s Cradle. Stop !
4. De-a v-aţi ascunselea.
Răspunsul cel mai copilăros care-mi vine este: “Nu mi-a plăcut niciodată jocul, pentru că mă dureau genunhcii şi pierdeam mereu, sau trişau ceilalţi". Altfel, nu, de mulţi ani de zile nu mai joc nimic care implică alergatul. De pe la 11 ani eram deja o băbuţă cu o cărticică în mână mereu sau doar una care se lua la harţă cu surorile ei mai mari, pentru că era de o sută de ori mai satisfăcător.
Nu mă ascund de nimeni, de nimic, pentru că ştiu să zbor, dar nu veniţi să-mi cereţi lecţii, sunt o egoistă !
5. Cine-i Zirra ?
Un compozitor bătrân de tot. Defapt e mort de mult, mult timp. A scris opere ale poveştilor pentru copii. E doar o poveste în viaţa mea formată şi din caietele cu ultimele 2 opere nepublicate, două poveşti de dragoste, pe care am de gând să le cânt eu la vioară şi să le lansez. Zirra mai e şi un actor vestit pe care nu-l cunosc din poveşti, aşa că îl declar irelevant acestui nume. Zirra mai e bunica mea de curând decedată, care 10 ani de zile a suportat o bătălie soră cu moartea oricum, într-un pat, dintr-o căsuţă cu 4 etaje, timp în care ea a reuşit să-şi păstreze speranţa vie, în ciuda tuturor bolilor şi suferinţelor pe care le-a suportat. Matz, cum i se spunea, e eroina mea preferată şi chiar un model în viaţă. Zirra mai e şi o ramură întreagă de arheologi care au săpat, nu glumă. Şi nu doar groapa personală.
6. Muzeul tău al literaturii române.
Pot să spun că Muzeul e una şi crâşma din spate alta ? Eu mai mult timp îmi petrec în spate cu prietenii la o bere sau la o masă de prânz în oraş pe nerăsuflate, însoţite de-o vorbă bună.
Am fost dezamăgită când am fost la cel din Bucureşti. Să fi fost fiecare artefact însoţit de-o poezea mică sau de-o scurtă povestire. Mai multe port-cigarette-uri şi pipe ale lui Topîrceanu, stiloul lui preferat, proiecte cu niscai copii pe poezelele lui Nichita Stănescu. Asta mi se pare destul de important, să se facă proiecte cu viitorii noştri intelectuali, că deja e gravă situaţiunea. Să găseşti câte o sală dedicată fiecărui scriitor mare, fiecărui clasic, chiar fiecărui scriitor român la modă, sau pur si simplu secţiuni pe epoci. Măcar să ştii o treabă. Vreau o sală mare numai pentru Cărtărescu, una imensă pentru Caraiale, evident, una mijlocie pentru Nichita Stănescu, şi câte una mică pentru Arghezi, Foarţă, Preda, Naum, Sadoveanu, dar să nu-i aflu pe Slavici sau pe Teodoreanu în camerele lor proprii.
7. Dacă-i soare …
Leşin pe stradă, pentru că sunt hipotensivă. Dacă-i ploaie, ies să fac un duş rapid. Mi-ar plăcea să pot alerga pe-un câmp in timpul unei ploi torenţiale. Dacă-i soare, mă găseşti la butoi, în curte, cu toţi prietenii mei, la o bere/un chicco, povestind cele mai noi întâmplări care mai apoi devin istorie, iar dacă-s straşnice, eu le trec pe hârtie sub forma unui desen. Dar dacă se anunţă o caniculă imposibil de suportat, o tulesc la Vâlcele, un sătuc mic şi frumos, la căsuţa mea de pe marginea râului, alături de-un câmp etern de lat, plin de maci. Acolo produc per săptămână 10 perechi de cercei, echivalentul mai multor chestii defapt, am terminat tot acolo şi 20 de ilustraţii ale unui caiet cu poezii şi cântece pentru copii mici, din 60. Acolo am terminat, când bătea un soare prea copt, deşi pe dinăuntru era crud de-a dreptul, în sufletul lui, un tablou început încă din decembrie. Acolo pot să rad 600 de pagini, fără grabă în patru zile. Ăla e paradisul meu, cât timp am multă muzică la îndemână. A, şi dacă-i soare, mă mai găseşti în hamacul din curte, sub viţa-de-vie sau între doi meri la Vâlcele, citind sau dormind.
8. Scrii ca să …
Încerc să le mai aduc oamenilor buna-dispoziţie, dar să le şi atrag atenţia când diverse vapoare ale ţării ăsteia se duc de râpă. Poate că e prea folosit răspunsul ăsta, dar în general nu e o minciună. Scriu şi ca să avansez în zisa mea carieră de persoană care mai publică pe unde poate. Nu am de gând să-mi spun jurnalist, că nu-mi place categoria de oameni, dar nici nu stiu cum să mă numesc. Publicist ? Da, poate că asa mai merge. Eu mai scriu şi cu speranţa că măcar unii citesc şi printre rânduri să vadă că lumea nu e complet roz. In fiecare text pe care îl scriu am măcar o remarcă ironică sau doar cu subînţeles la adresa României de azi, de ieri, de mâine. Nu mai mult, pentru că nu dă bine pentru un copil de speţa mea. Scriu şi ca să mă descarc. Nu cred ca numai cuvintele îţi mai absob dracii, dar văd şi o variantă mai simplistă: Omul care scrie la computer când e mâhnit puternic tastează foarte repede şi cu mult avânt, deci, bate clapele ! De-aia aş şi vrea un pian, dar nu-mi încape pe uşă, amuzantă poveste.
9. Creion, pix, stilou sau pană ?
În ciuda faptului că sunt extrem de old-fashioned, nu folosesc pana, deşi aceeaşi problemă cu uscatul vârfului o am şi cu stiloul meu preferat. De ce scriu cu stiloul ? Pentru că tot cu el şi desenez. Fac grafică liniară, să spunem, cu un stilou cu peniţă gigantic de subţire. Până acuma aveam multe stilour chinezeşti, pentru că în general au peniţe pe care nici nu le vezi cu ochiul liber, dar de multe ori se blochează, ca şi actualul, care este de o banalitate pură, şi pătează totul. N-am mai folosit pentru că din 10, toate aveau câte un defect, aşadar m-am dat bătută. Folosesc numai cerneală neagră, pentru că îmi place să pot vedea cum devine maronie cerneala pe hârtie când e pe terminate, iar contrastul pe foaia alba-gălbuie e mult mai armonic, chiar si melodic.
10. Dacă cine, de ce ?
Pentru că ştie să respecte oamenii şi opiniile lor, pentru că are o vastă cultură muzicală pentru vârsta sa, pentru că citeşte scrijelituri adevărate, nu doar Harry Potter (chiar dacă încă îmi mai plac şi mie cărţile), pentru că mă ia cu binişorul, nu mă oftică, ştiind prea bine cât de colerică sunt. Dar e musai să iasă din carapace şi să fie gentil. Şi pentru că are borcanul plin de vise şi voinţă să deschidă capacul şi să zboare cu ele, ţinând pasul !
Dar dacă nu ? Atunci îmi pun un mac după ureche şi mă uit la bucăţile mele de lut, le modelez şi îmi procur orişice am nevoie.

Interviurile sale cu nebunii frumoşi, pintre care se pare că mă număr şi eu, sunt în cadrul unui proiect pe lungă durată, despre care, îmi pare rău, nu ştiu mai nimic.

Link-ul: http://jokerman-cuibdecuci.blogspot.com/2010/07/amintiri-din-copilarie-sau-cum-una-din.html

Multe 'succesuri' la ora actuala !

Se pare ca in urma angajarii mele la Dilematix, numai de noroc am parte cam peste tot cand vine vorba de cariera. Stiu ca pare ca ma falmbez si ma dau mare, dar nu spun deloc ca asta e treaba adevarata. Na, unii au noroc in dragoste, altii cu cariera o duc mai bine. Din pacate ori din fericire eu cu a doua sunt in relatii bune. La Cluj, de pe 16 pana pe 19 iunie au fost niste ateliere de scriere in cadrul etapei nationale de cercuri de lectura din Romania. Se pare ca Dilematix, proiectul Adinei Popescu si al meu a avut mare succes si a ajuns departe, la faza nationala. Adina, sefa mea, redactorul coordonator, n-a putut lua parte, pentru ca ... de kiki, de miki, de trei lei ridichi, de trefla maro, te iau la misto ! N-are nici o importanta. Ideea este ca eu m-am dus si am prezentat ziarul, chiar m-au apreciat niste cocoane simpatice sau mai putin simpatice de acolo, majoritatea super simpatice, si totul a fost grozav. Aici sunt cateva poze si ceva scurt de pe blogul unei doamne profesor care m-a insotit, pe langa fosta mea diriga, Ioana Nanu (link: http://cerculdelectura.blogspot.com/), care sunt, in mare, reprezentative pentru actiunea dintre Carpati, sa spunem asa: http://cercdelecturatcipariu.blogspot.com/

N-am scris articolul ista doar ca sa povestesc de Cluj, vroiam sa spun ca dupa ce am fost la lansarea cartii 'Angelus' a domnitei extrem de fermecatoare Ruxandra Cesareanu, dansa ne-a pus pe toti, cu mic, cu mare, sa luam parte la atelierul de scriere care-a urmat. Ajutorului ei de la creative writing i-a cam placut textul meu, textul proafei de romana de care va spuneam, Marilena Serban, care s-a semnat Profy si al unui nou prieten pe care tot la proiect l-am cunoscut, Corvinas. Adica Corvi. Adica Matei Corvin, pardon, Matei Nicolae, si ne-a publicat fragmente din textele noastre pe blogul dansei. Blogul ei e http://mesmeeacuttita.wordpress.com . Articolul meu apare aici: http://mesmeeacuttita.wordpress.com/2010/06/21/atelierul-cu-ingeri-pazitori-2/ , al lui profy aici: http://mesmeeacuttita.wordpress.com/2010/06/22/atelierul-cu-ingeri-pazitori-3/ si al lui Corvinas aciulea: http://mesmeeacuttita.wordpress.com/2010/06/20/atelierul-cu-ingeri-pazitori-1/ Eu cred c-au sa va placa articolele, sunt chiar extrem de bine scrise si cu mult umor, deci tipic, sper eu, cititorilor mei.

Oki, dokie, that kinda wraps things up :) Din postul asta cam reiese ca blogul meu are numa' ca scop promovarea cercurilor de lectura, al unei scriitoare dragute si destepte, al ziarului la care lucrez, si veti vedea in curand, un nou ziar la care lucrez ;) Wish me luck :)