Elefantine

Hello there!
Nu voi fi in viata mea un blogger infocat,cel putin nu cred asta, si fanta sinaptica vrea sa arate faptul ca asta e locul unde imi vars eu,nu ,nu amarul si nu supararile, ci textele pe care tre' sa le prezint undeva si n-am unde. Asa ca uite un articol pe care mi l-au taiat intr-un supliment al Dilmei Vechi ,o data , acum..cateva zile! :)
Here comes the sun,here comes:

Bizarerii eleFANTICE-SINAPTICE
>

Vreau să vă povestesc cum am ajuns eu să încep să merg la concerte, cu acordul părinţilor desigur, de la .. hmm.. 13 ani! Şi vreau să vă explic şi cum de părinţii mei s-au hotărît să mă lase.

Da, într-adevăr sună absolut plictisitor ceea ce vreau să vă povestesc aici, despre mine, dar eu nu cred că-i aşa.

Totul a început la mare, în vara anului..nu..nu 1967, ci 2008! Fusese primul an în care surorile mele mai mari m-au luat sub o aripă şi m-au transportat în vacanţă într-un mic sac de cort, deportîndu-mă pe malul marii, în final, la 2 Mai.

Şi cum ştiţi, în Vama Veche exista pe atunci şi Stuffstock, care nu ştim dacă mai există şi acum, dar ştiind şi cum salvează Stuffstock-ul Vama Veche eu cred că e mai bine aşa.

Iar după-masă sunt micile concerte de pe scena mică, unde vin trupele noi care vor să se lanseze.

Şi bănuiesc că v-aţi prins şi voi unde eram eu într-o asemenea zi şi ce am gasit! La început o trupă din Cluj care cînta binişor, după care o trupă veselă care s-a urcat pe scenă, aproape ieşind dintr-o ambulanţă! O să vă întrebaţi‚ „oare de ce dintr-o ambulanţă? Era dubiţa lor de World-Tour sau ce?”. Într-adevăr, ceva se întîmplase, nu ştiu exact ce, dar un lucru pot să vă zic cu siguranţă: ambulanţei i s-a dedicat o melodie în timpul concertului, asta ca să vedeţi despre ce cîntăreţi generoşi o sa vă vorbesc!

Au cîntat bine, o muzică de dans şi..ce să mai, de-ţi venea chef să faci o baie, după cît dansai! Uite aşa, eu stăteam şi ascultam live pentru prima oară ceva cîntat de nişte oameni care vorbeau cu publicul şi îi invitau la dans după fiecare melodie! Încă şi acum mai regret faptul că n-am dansat, dar dacă ai probleme cu genunchii, apoi, mamă, ţine-te bine!

Şi aşa am stat o oră şi jumate dînd din mîini şi din picioare, şi din cap şi din buze pe un scaun, în primul rînd, la un pas de scenă, parcă-ntr-o arenă!

După ce au terminat de cîntat, lumea era deja în picioare, pregătită să danseze şi cînd a venit următoarea trupă, L’Orchestre de Roche.

Şi acum să încep să vă povestesc despre trupa care m-a lăsat pe mine cîntînd şi iar cîntînd diverse refrenuri! O să încerc să vă spun eu adevărul, pentru că tot l-am cercetat în continuu de cînd m-am întors de la mare pînă la începutul şcolii!

Numele este, desigur, pentru cunoscători, Les Elephants Bizarres! Nu e aşa că sună incredibil de misterios şi de bine numele trupei? Elefaaanţii bizaaaari..! Eu mă gîndesc la ciocolată cînd pronunţ numele, asta cel mai probabil pentru că eu în general mă gîndesc la ciocolată.. Ce m-aş face dacă ar dispărea ciocolata de pe faţa Planetei? Ciocolata e azotul meu din aer! În cel mai bun caz m-aş arunca într-un butoi cu vin, iar în cel mai rău caz într-o fîntînă.

Nici nu v-ar veni să credeţi că cei despre care vorbesc sunt romîni din partea centric-sudică şi estică a Romîniei! E adevărat! Şi îi cheamă Clao - elefantul suprem toboşar, Proka – elefantul din varf cu o chitară, Mişu – unu’ din primii elefanţi creativi cu un bass, Ştef – elefantul vorbareţ si cîntăreţ, dar şi creativ; şi ultimul, dar nu şi cel din urmă, Naaaae – elefantul cu synth-ul şi cu pantofii şi cravata cu Homer Simpson! Dar şi video-proiecţionistul lor, Dragoş – elefantul care aruncă şi el cu elefanţi verzi pe pereţii cerului. Cu siguranţă, chiar dacă sunt romîni, e foarte posibil ca numele lor de familie să fie de altă origine, dar din păcate, oricît de mult aş fi scriitoare, istoric n-am devenit încă.

Şi acum să continui să vă spun despre numele trupei, Les Elephants Bizarres, care pe net poate fi găsit şi ca „Bizzares” şi „Elephantes” şi ‚’Bizars’’ şi „Bizzarres” şi din fericire şi în denumirea romînească „Elefanţii Bizari” , iar site-ul lor e pur şi simplu www.leseb.ro ! Bine ca nu i-au trecut si "Bbiizzaarreess"!

Ei, bine, în primavara anului 2007, pe cînd turma acestor elefanţi avea doar trei membri stabili şi schimba vocalii ca pe ceşcuţele de ceai în casa unui om care spală vasele de abia cînd le murdăreşte pe toate, au început să răsară ca din pămînt şi diverse întrebări privitoare la nume şi stilul muzical pe care îl cîntau aceştia. Bine, cum se stie, e greu să te hotărăşti ce fel de muzică reuşeşti să cînţi, căci după cum ştiţi sau nu ştiţi, Les Elephants Bizarres nici pînă acum nu s-au lămurit exact ce cîntă! Muzică veselă şi dansantă! Dar dacă e atît de greu să te hotărăşti ce cînţi, să găseşti un nume trupei nu este atîîîît de greu! Aşa că într-o zi, cînd turma noastră s-a adunat la sală să mai repete şi să mai scoată din ea şi-alte compozitii, în loc de cîntat, s-a palavrăgit! Şi oare despre ce? Despre numele trupei! Pe vremea aia era la modă să ai un nume care începea cu „The”! Doar că elefanţii vroiau să fie mai misterioşi şi au vrut ca numele să fie franţuzesc. Toată ziua s-a scurs printre diversele invenţii, printre care şi un alt nume care avea în el şi cuvîntul „bizarre” ! Tot nu s-au hotărît elefanţii, aşa că după o zi lungă şi puţin cam piedută (din punctul de vedere al autorului) ei s-au retras romîneşte pentru a încheia discuţia: la un pahar de bere!

Şi după cîteva rînduri, elefantul chitarist l-a rugat pe elefantul şef să facă cinste cu încă o bere, dar şeful nostru a dat din cap şi-a recunoscut că „Sunt lefter de data asta! Dacă vrei îţi arăt elefantul!”

Oare voi mai ştiţi că se spunea la un moment dat că buzunarele scoase pe dinafară erau urechile unui elefant? Şi aşa arătai de fapt că eşti falit în toată puterea cuvîntului?

Ei, bine, este exact ce a vrut să dovedească Claudiu: că el e falit, adică „milionar excentric”, aşa cum am auzit eu că se mai zicea la treaba asta, printre prieteni, în vremile comunismului de mult dispărute spre fericirea majorităţii,din punctul meu de vedere! Şi dintr-una într-alta s-au oprit la „elefanţi bizari”! Iar de dimineaţă cînd şi-au mai dezmorţit mintea după atîtea titluri(şi pahare ), Mihai a realizat că numele franţuzesc pentru elefanţii bizari, Les Elephants Bizarres, sună foarte bine! Ceea ce e adevărat,nu? Şi uite aşa a pregătit el un discurs prin care a reuşit să-i convingă pe ceilalţi trei elefanţi (se mai alăturase unul între timp) că ăla era numele ideal!

Cred că o să vă las un pic şocaţi cînd o să vă spun ce face fiecare din ei în viaţă! Şi, da, ştiu că nu e politicos ceea ce am sa fac, dar la ce vă aşteptaţi de la un om care vrea să îşi şocheze cititorii?! Claudiu, şeful nostru, tocmai îşi face masterul în .. pun pariu că n-aţi ghici nici într-o mie de ani! Claudiu îşi face masterul în fizică nucleară! Şi în vară, cu tot cu ajutorul lui, o să se lanseze primul satelit romînesc! Cătălin lucrează la elven soft, Mihai e student la UNATC, la multimedia-sunet montaj şi e art director-ul unei agentii şi se ocupă de acvarii şi de benzi desenate; Domnul Simpson, Nae, e student în ultimul an la Automatică şi are slujbă, printre altele să facă softul noii staţii de metrou de la periferia capitalei, iar Ştef e şi el artist, student la UNATC şi sunetist de teren la diverse reclame! Ce pot spune? Veseli sunt ei şi de cîntat cîntă bine! Dar, să continue povestirile şi să se mai toarne încă un ol de vin !

Cum ziceam, toată vacanţa de vară, de la jumătatea lui august pînă la începutul lui septembrie, am dat search-uri şi m-am documentat în materie de muzică! A fost şi cea mai înfloritoare perioadă a mea, cînd am început să descopăr şi eu trupe noi şi m-am mai despărţit de Beatles şi Manahattan Transfer!

Nu ştiţi ce-am făcut eu între timp de fapt, nu? Păi, e uşor de explicat. Pe lîngă ideea că mi-aş fi făcut temele de vacaaanţă...ceea ce e oarecum ireal, eu am început să mai inspectez Paint şi m-am jucat un pic. În final mi-a ieşit un desen cu pisici, care era inspirat din melodia mea preferată de la elefantii bizarri! „Dark Kitties staring at the wall,/Watching people’s pictures long time gooone,/ You got to see more/ You got to watch them all. I see them coming/I see them coming up the wall/ I see them climbing, /I see them climbing up the wall/ Ooh-uh..Oooh-uu!” Şi eu mă codeam şi mă fîstîceam, deşi nici eu nu prea ştiam de ce! Pînă la urmă sora mea cea mai mare îmi propune să le trimită celor din trupă desenul făcut de mine. Eu, încăpăţînată ca deobicei, am refuzat! Pînă la urmă m-am înduioşat şi mi-am dat seama ce vreau şi le-am trimis chiar eu un mail foarte dubios, primul meu fan mail, prin care le spuneam cît de mult îi admir şi eram destul de penibilă pentru că făceam glume la fiecare pas din scrisoare, doar că nu-mi ieşeau prea bine! (Închipuiţi-vă că mă caracterizasem drept Thorin, din Stăpînul Inelelor, un pitic care se chinuia să scrie şi care stătea la celălalt capăt al oraşului. Oare de ce? Nu mă întrebaţi pe mine, întrebaţi-l pe pitic! )

Pînă la urmă mi-am luat inima în dinţi după zile întregi de ...editare şi le-am trimis desenul şi scrisoarea! Am rămas într-un super suspans zile întregi, pînă mi-au răspuns şi mie! Iar răspunsul a fost scurt, că de, era şi primul lor fan-mail! Dar mare mi-a fost mirarea cînd am văzut peste juma’ de oră şi un mail cu un interview cu ei din vară!

Eram în total extaz şi cea mai veselă persoană de pe faţa Planetei! Vă închipuiţi cît de tare i-am innebunit pe ai mei după asta! Darămite pe prieteni, ca şi pe surori!

Şi ca fan întru totul înfocat, mi-am scos în prima zi de şcoală uniforma stimatului domn Vlahuţă,si m-am apucat să-mi mi ţi-l aranjez frumos pe domnu’. I-am făcut şi L şi E de la El e Limax...Liceul mEu şi cîte-un S de la OxyS(-moron..) şi-am scris si Elephants corect si un Bizzarres cu un z tăiat...şi am pictat şi-un elefant mic pe burtă..

La şcoală, normal că majoritatea copiilor făceau mişto de mine că sunt înnebunită după un grup de elefanţi, dar din fericire mai aveam şi gaşca mea de prieteni care mă admirau pentru...prea marele har al meu de a picta frumos...da...mă rog!

A urmat o perioadă grea pentru mine, cînd vedeam cîte concerte au Les Elephants şi nulitatea supremă de concerte aflată pe calendarul meu. Septembrie..octombrie.. şi în sfîrşit şi noiembrie! Luna aia s-a nimerit că a dat Dumnezeu pînă la urmă să poată şi una din surorile mele să mă ia pe aripile vîntului la un concert. Şapte noiembrie a fost o zi vitală pentru mine! Ţin minte şi acum că avusesem o zi cam proastă pentru că era vineri şi aveam un program sucit rău cu ultimele ore: romînă, sport( bine că-s scutităă! cu genunchii, v-am spus) şi după aia, ultima oră de romînă pînă la 7:30 după-masa. Dar, avînd în vedere că urma să fac şi o ora de geografie şi să merg pe seară la cursurile de teatru şi să merg la concert în noaptea aia, supărările îmi trecuseră complet! Păcat totuşi că nu mai fac teatru... Îmi mai înveselea săptămîna.

Şi uite aşa, după orele de teatru am pornit-o şi eu spre Club Control în Romană, să mă întîlnesc cu sora mea şi cu renumita actriţă Ana. Iar, din fericire, fanii aştia mai timpurii sunt în general ceva mai norocoşi decît alţii; ca mine, aşa, care am avut mare succes cu marea actriţă Ana în a juca o piesă, piesa făcutului cunoşinţă cu Ştef şi cu la-fel-de-renumita dar şi studenta UNATC-ului prietena lui Ştefan, Graţiela. Iar eu, cu două actriţe şi un elefant, am reuşit să fac pînă una-alta cunoştinţă şi cu Proka înainte de concert.

Dar marele meu şoc a fost cînd mi s-a spus în faţă ce mult a fost admirat desenul meu cu piscile negre după melodia Dark Kittie, care, trebuie să vă atrag atenţia, nu e deloc satanistă! Şi mi s-a propus să mai fac pentru trupă desene, că poate atunci cînd scot şi ei primul lor videoclip, să fie şi desenele mele pe acolo.

Să încerc să scurtez acum, că aproape mi-l inchipui pe fiecare dintre voi cum mai că adoarme în autobuz cu somnorosu-i cap pe geam, unde-i rece, iar eu n-aş vrea să vă treziţi înfriguraţi!

Pe scurt, în oboseala mea supremă – şi a surorii mele, dar şi a marii-actriţe Ana şi a prietenilor noştri săltăreţi şi veseli, muzica ne-a trezit şi pe noi din autobuz şi ne-a pus pe picioare şi ... pe dansat! Poze artistice am facut şi eu, fără bliţ, vasăzică mi-au ieşit nişte fantome ...foarte bizare în poze şi aproape vedeai sunetul muzicii în atomsferă!

Ei bine, aici vine partea mea preferată din poveste, cînd brusc l-am auzit pe Stefan:

„Iar urmatoarea melodie i-o dedicăm fanei noastre cea mai înfocată, care ne-a făcut un desen, care reprezintă prima strofă din următoarea melodie! Şi o cheamă.... Ileaaanaaa!!”, iar întreaga sală a izbucnit în aplauze, iar Nae, revoltat, a declarat într-un cuvînt mai abstract ( Incomplet!), că Ştefan greşise, că de fapt desenul era din primele două strofe! Ceea ce e adevărat!

Una din colegele mele susţine că m-a auzit în înregistratea de pe youtube urlînd „Da,da,da..he..” deşi eu ţin minte că am urlat „merci”şi am început sa dansez de data asta muult mai fericită şi de asemenea am început să şi cînt fals şi absolut groaznic, deşi prea entuziasmată fiind ca să-mi mai pese! Dacă ţin minte bine, ştiu că am calcat foarte multă lume pe picioare şi că se cam uitau şi alţii urît la mine pentru că dansam (??).

Vă zic eu că a fost absolut genial! Bis-ul a fost cerut, bisul a fost acordat! Ugly Ballerina şi Dancing Shoes ne-au mai acordat o şansă să dansăm.

După concert, marea actriţă Ana a ştiut să mă tragă de mînecă şi să-mi spună să iau tricoul să merg la autografe, căci fusesem oricum anunţată înainte de concert de Ştefan că trebuie să vin la ei după. Şi aşa m-am dus eu cu super-uniforma în stil Vlahuţă şi am reuşit pentru prima oară să dau pe spate nişte oameni pe care nu-i cunoşteam prea bine. Ştefan mi-a scris mare pe spate „ Pentru Ileana Cosînzeana Bizara”, Proka s-a grăbit şi a scris „Proka” mic pe spate, înainte să se uite la tricou, după care a văzut şi el altarul elefanţilor pe-un tricou; Claudiu şi-a expus părerea literalmente, scriind „F. F. TARE – BEST FAN EVER” şi.. cred că m-a desenat pe mine! După care s-a semnat şi Mihai care a scris „Muuult mai faaaaaain” , iar ultimul, dar nu şi cel din urmă, s-a semnat şi Nae care m-a primit cu braţele deschise şi uimit, zicînd:

„Aaa, tu trebuie să fii Ileana!De pe myspace!Eşti foarte foarte tare! Îmi plac mesajele tale mult de tot!”

Vă închipuiţi că eu, ca deobicei, eram cel mai aspru critic al meu si l-am întrebat dacă nu i se păreau un pic prea stupide mesajele! Dar răspunsul a fost negativ! Ha!

Cum ziceam, Nae s-a semnat scurt şi la obiect: NAE X. Mie îmi place să mă gîndesc că s-a semnat aşa, printre altele pe faţă, pentru că îmi aduce aminte de vremea cînd îi plăcea să nu-şi spună numele, şi să fie domnul Nume Aleatoriu.

Wharanight!Wharashow!

Pînă una alta mă gîndesc şi că vă plictisesc. Vreţi să vă spun cît de timidă sunt defapt? Bine, poate că nu vreţi. Dar avînd în vedere că tot eu sunt şefa pe aici, am să vă povestesc. ( Nu, boss, tu doar ai publicat, eu am scris! )

După concertul cu autografele eu am rămas acasă să învăţ pentru tezele unice la mate şi romînă. Şi cu greu mi-a venit să-mi cred ochilor cînd am văzut că elefanţii aveau concert exact cu o seară înainte de teza la mate. Eram absolut distrusă! Dar am avut un mare noroc să văd că exact după teza mea mai avea loc un mini-concert în cadrul festivalului de cinematografie la Cinema Studio. Aşa că după teză eu am pornit spre Romană din nou. De data asta cînd am intrat în cinema i-am văzut pe Ştef şi Mihai inspectînd desenele şi pozele studenţilor de la UNATC. Şi aici vine dovada că sunt incredibil de timidă. Am trecut pe lîngă oamenii în cauză şi pur şi simplu nu am putut să deschid gura să salut, probabil pentru că mă speria liniştea mormîntală din hol. Bine, adevărul este că am venit cu o prietenă de-a mea, care şi-a chemat şi ea prietenii, care se purtau absolut groaznic şi printre altele mă simţeam destul de penibil. Totuşi, tocmai cînd eram eu mai disperată că umilul meu cadou despre care o să vă povestesc mai încolo nu era gata şi concertul nu mai începea şi eu aş mai fi avut un program la ora 7, cînd am deschis uşa să intru în sala cinematografului, hopa a ieşit şi Claudiu, care, spre surprinderea mea, m-a recunoscut ! Un lucru pozitiv care m-a bucurat foarte mult.

Ştiţi, probabil că voi credeţi că asta e o obsesie, dar eu nu cred că e aşa, chit că am mai făcut eu un lucru dubios: Pentru fiecare elefant în parte am pictat o scoică, pe o parte cu un elefant cîntînd la instrumentul său ca membru al trupei, iar pe dos cu o imagine inspirată din melodiile lor. Toate făcute cu acul şi aranjate zile întregi! Ţin minte că tocmai o stricasem pe cea a lui Nae, pentru că pusesem prea multă apă în acrilice şi albastrul lua culori dubioase, şi din cauza asta chiar mi-a ieşit ce vroiam să iasă, o explozie de tun! Asta o spun ca să-mi mai iau o piatră de pe inimă, că eu de fapt nu-s aşa de artistă şi nu am trucuri pe mînecă să pot produce fum într-un desen! Şi ştiţi ce generoşi au fost elefanţii? Mi-au pozat fiecare scoică în parte şi le-au pus pe net, ca şi pe desenul cu Dark Kittie, iar un album întreg de Fan Artwork pe myspace-ul lor e al meu !

Iar deestul de curînd a fost un concert în renumita Lăptărie a lui Enache, unde au cîntat Les Elephants Bizarres toată noaptea numai ei, şi am apărut şi eu din nou pe acolo, fiind de data asta salutată de pe scenă din senin de Ştefan... Închipuiţi-vă că tocmai vă opreaţi din dansat după o melodie şi momentul următor solistul îţi face cu mîna şi zice: „Bine aţi venit şi ne bucurăm că aţi ajuns astă seară; noi suntem Les Elephants Bizarres şi am venit să vă mai dezmorţim picioarele dacă putem! Şi salut, Ileana!”. Cum e să se urle salutari spre tine aşa? E, e bine, nu? Dar să se uite întreaga sală cum faci tu reverenţe spre scenă, pentru a răspunde la salut ? Vedeţi ce bine e să te împrieteneşti cu o trupă? Şi probabil v-aţi închipuit că şi de data asta mi s-a dedicat Dark Kitties, doar trecuseră.. cîte luni? Patru luni bune de cînd mai comunicasem live scenă-public cu ei. Şi cînd mă gîndesc că mai eram şi atît de aproape de scenă, încît aproape puteai spune că dansam cu trupa! Uhuuuu!! Aaa, încă o noapte genială...

Şi cred că vă las aşa plictisiţi sau încîntaţi de povestea mea.. Vorba unui prieten de-al surorilor mele: „Eu am 21 de ani şi nu mi s-a dedicat nici măcar o melodie, iar tu ai 13 şi deja ai fost salutată de pe scenă şi ţi s-au dedicat două melodii! Hmm..adolescenţii ăştia!”

Da,eu scriu mult,multe prostii, dar ..nu...sunt de neoprit!
*Facand reverente* Au revoir!