Ooo, daaa, în sfârşit nu mai eram ipocrită şi nu mai scriam! Dar văzând un comment prea drăguţ, în care cineva mă întreba de ce nu mai scriu ... şi constatând că am intrat în vacanţă şi mai am oleacă de timp liber, why not blog?
Umătorul articol este dedicat tuturor oamenilor din Coşbuc şi cei ce ştiu poveştile! Aşadar, cine ştie, o să se prindă de glumele cu subînţeles şi-o să se distreze, sper eu. Chiar dacă e, de fapt, unul din articolele mele cele mai slabe.
Aşa că, IX R3, în special, here you go!!
Coxirra
Nu pot să spun că am călătorit foarte foarte mult în comparaţie cu alţii, adică am colegi, acum, într-a noua, care se pot da mari că au cutreierat Europa în gimnaziu, ceea ce sună prea bine şi sunt chiar invidioasă, dar voi trăi şi cu ideea că eu îmi petrec vacanţele cu cortul la mare, nu ca alţii, la hotel de cinci stele, să plec spre plajă de abia la 11 dimineaţa; eu adorm cu sunetul valurilor pe fundal şi mă trezesc auzind pescăruşi, iar apoi facem concurs care vede mai mulţi delfini la orele şapte în zori, uneori prindem şi răsăritul pentru că lenevim pe malul apei, de plăcere, până dimineaţa.
Iniţial vroiam să vă povestesc despre Timişoara şi Sibiu, oraşele mele de suflet, dar când am scris doar două amarâte de cuvinte despre mare, instant mi-a venit un chef nebun să mut o combinaţie de Timişoara şi Sibiu la marginea Mării Negre şi să-i spun oraşul meu preferat. Nume? Greu de spus. Cum mă marchează pe mine numele meu în liceu şi toate glumele destul de reuşite la adresa mea, parcă simt un ghiont să numesc acest oraş ori Zirra ori Cox. Sau ce-ar fi să facem chiar o combinaţie? Coxirra! Care ar însemna Oraşul de cărbune al lui Zirra. E, am fi vag pe aproape, ţinând cont de faptul că resurse avem şi pe la Marea Neagră, dar mai degrabă petrol, nu cărbune inferior.
Acest oraş, Coxirra, va avea alei lungi şi curate, care miros a trandafiri de dulceaţă, încât să te simţi ca în Parcul Rozelor din Timişoara, dar pe jos se vor afla scoici roz. Nu avem nevoie de o Volga, care să treacă pe lîngă, sau vreun pod, avem Marea Neagră, şi pe post de nuferi folosim algele. Partea bună este că nu avem broaşte, dar de peşti nu scăpăm. Iar mie personal îmi plac, aşa că nu mă deranjează chiar deloc.
Ca să fim siguri că nimeni nu se va îneca, pe post de faruri vom avea turnuri înalte ca în Sibiu, dar să te urci pînă în vârf este un adevărat chin, aşa că sper că sunteţi amatori de sport. Dacă nu, luaţi-vă gândul de la aşa un act de ispravă.
De ce nu am putea încadra şi câteva elemente specifice oraşelor americane pe care le-am vizitat eu şi care mi-au plăcut? Şi nu, nu sunt clişeice oraşele acelea, da, sunt suburbii după care nu mă omor, plictisitoare ca în serialele slabe care apar acuma la tembelizor, dar Oraşul care nu doarme niciodată chiar merită văzut. Cu toate că eu cu vreo cinci zile înaintea zisului accident cu cele două clădiri, The Twins, le-am vizitat împreună cu surorile mele, Alexanda şi Maria, şi aş fi putut fi deja scrum, n-aş mai fi ajuns nicidecum să scriu nimic în Dilematix, ei bine, cu toate acestea, oraşul mi-a plăcut nespus când aveam 5-6 ani. Şi clădirile înalte nu m-au impresionat, dar totuşi, toate, adunate la un loc te transpuneau un pic într-o altă lume, şi nu era un SF după care nu mă omor eu (desigur, asta nu înseamnă că voi nu aveţi texte SF reuşite!!), era ... un simţământ înalt. Şi ce-ar fi să avem plase de strâns resturile cîinilor noştri? Covrigii să fie 50 de bani, ca pentru vremuri de criză şi ca pentru o viaţă trăită la mare, doar unii ştim sau vom afla ce înseamnă să rămîi falit pe plajă. Se poate rezista cu pepeni galbeni şi verzi în Coxirra, dar din când în când nu se va mai putea trăi doar din peşte, oamenii vor dori şi ceva muşchi de porc, de aceea o să ajungă până aici răspânditul lanţ de magazine de băcănie La Vit(t)a Bella, iar haine vom găsi cu preţuri de mâna a doua, calitatea întîi, într-un laborator care le creează el în funcţie de gusturile fiecăruia. Partea amuzantă este că îţi scanează limba!! De aceea prefer să dau o fugă până în Vama Veche să îmi iau o fustă, pentru că omul de ştiinţă care a inventat acel laborator a luat totul prea literar/in serios.
Eu vă promit că am să pun difuzoare prin staţiile de autobuz şi FAC ŞI-UN METROU, care, dacă am să am buget, o va lua pe sub Marea Neagră, iar undeva, mai în larg, am să pun un lift care să te ridice 10 metri în aer, să poţi privi melancolic valurile care se formează aici, în larg.. Ca muzică aş pune melodii cât se poate de jah, ca lumea să se destindă şi să nu uite că, deşi se află într-un oraş aglomerat, marea şi voia bună sunt la jumătate de kilometru. Asta tot uită cei din Constanţa! Bob Marley va fi cap de listă. Iar în mijlocul oraşului voi face o scenă mare, ca cea din Piaţa Constituţiei din Bucureşti, unde voi încerca să îi aduc pe plozii lui Bobiţă Marley măcar de două ori pe an.
Ce-ar mai fi cu putinţă să vreţi să ştiţi despre acest oraş? A, da, parcuri de distracţie gratuite! Călătoriile cu autobuzul, dacă sunt plătite, sunt şi rambursate cu o îngheţată la 3 bilete.
That's all for today, folks!
Ileana Bizirra, cea mai cocsata!
