Back to basics

Cred că pot încadra în timp perioada când am încetat să mai scriu. Nu pe blog, nu prin ziare, nu oriunde pe net, ci în general. Și am tot încercat de atunci să mai intru în starea de spirit bună de povestitor, dar niciodată nu m-am mai putut concentra ca pe vremuri. Ca să pot să limpezesc până și prima propoziție din gândurile astea, a trebuit să închid un singur tab pe care îl deschid prea des de șase ani și cred că e evident care. Nu pot nici să afirm că activitatea pe social media m-a luat pe mine de la scris, pentru că aveam toate conturile de licean în vremile bune, dar nu îmi dublam viața cu adevărat pe facebook, ca acum. Foarte trist. Sau poate că a fost doar o scuză să renunț din ce în ce mai mult la o metodă foarte bună de exteriorizare, care nu implica niciodată consecință, ca extravaganțele la pereceri sau vorbele în vânt spuse cui nu trebuie. Mi-e silă de faptul că am ajuns să nu mai am răbdare să-mi las entuziasmul de-a scrie din cauza unei preocupări superficiale. Dar îmi propun să mă reapuc măcar din motive terapeutice, după ce am trecut prin perioada de poezii slabe și împușcate de acel entuziasm explosiv.
Poate că are un rol important și nostalgia, nu doar scopul final de a te bloca în trecut, că de-asta și evităm de multe ori să ne amintim momente impecabile din viață. Sau poate uneori e un test de memorie și doar atât. Și dacă tot am ajuns la subiectul nostalgiei, vreau să mă răzvrătesc pe un subiect apropiat.
Nu mi se pare corect, nu înțeleg de ce de multe ori facem asta, nu văd necesitatea sau sensul de-a șterge versiunile noastre vechi, bune sau rele, până la urmă ele te fac ceea ce ajungi în momentul în care vrei să apeși butonul de delete să anulezi creșterile tale. Am ajuns să regăsesc o Ileană foarte comunicativă și mult mai introspectivă de acum opt ani, înainte să încep să mă las modelată în cea mai frumoasă prietenie din viața mea. Și tot nostalgia m-a împins să caut în mesajele mele vechi, în prieteniile cele mai întâmplătoare energia pe care o aveam să le și scriu atâtor oameni, în genere, necunoscuți. Clar nu aș fi ajuns din nou aici dacă nu treceam prin niște pierderi a căror lipsă nu reușesc să o umplu nici cu tot sprijinul celor mulți prieteni care îmi sunt alături acum în doza și forma lor maximă de salvatori. Ce bate chiar toate ciupercile apărute după ploaie e noua relație mult mai strânsă pe care o am cu cei din familie, schimbare la care nu mă așteptam și care nu speram să fie atât de bună și înduioșătoare.
Oricum, după acest mic moment de introspecție, am ajuns aici doar să spun că nu o să îmi înnoiesc informațiile de pe blog, nu o să șterg prostiile pe care le-am trecut la interese și la descriere, poate doar o să le pun cu slash. Nu vreau să șterg entuziasmul pe care îl aveam la paisprezece ani.
Dar mă reapuc de scris, aici sau în altă parte, I'm back in business and back to basics.

Welcome to my blog,
your pennylane.