A trecut mult timp de când nu am mai pus ceva pe blogul meu care se vrea de la început un blog profesional ... M-am uitat pe el de curând şi mi-am dat seama ce frumos mă minţeam! Cu stil chiar! Cum mi s-a reproşat că nu pot da drept referinţă un blog într-atât de învechit, m-am gândit să mai pun articole publicate anul ăsta.
Ăsta e un articol publicat în Dilema Veche prin decembrie, anul ăsta, care-a fost apreciat şi pot să spun că sunt chiar mândră de el. Mi s-a reproşat, în schimb, că nu am fost îndeajuns de dură! Ehei, textul ista nu-i originalul crud şi înverşunat, asta e varianta politically correct. Enjoy! (unless you're one of those girls)
Baluri, baluri ale bobocilor (de raţă, pe rîu), tocuri, rochii cu volănaşe, mănuşi albe de mătase, fundiţe în păr, coafuri deosebite cu tot felul de încolăcituri şi bucle, trăsuri, dovleci – hopa, cred că am greşit povestea şi secolul. Acum nu mai e vorba de dansuri lente şi de domniţe îmbrăcate extravagant de elegant, deşi extravagante au rămas. Acum rochiile purtate de liceence sînt un prilej de a-şi etala fondurile parentale, împreună cu picioarele interminabile din cauza tocurilor.
În ultimii doi ani, am priceput şi eu cum stă treaba cu balurile. Într-a IX-a, nu eram eu genul care să umble prin cluburi noaptea, dar am îndrăznit să merg la bal şi am observat cum entuziasmul creşte şi o mare parte din colegii mei de generaţie erau surprinzător de încîntaţi să se hlizească la un concurs de frumuseţe şi de activităţi „extraşcolare“ numit Miss & Mister. Eu eram fata în bocanci, căreia i-a fost lene să-şi pună tocurile, pe cînd podoabele celorlalte fete erau „la pachet“ cu hainele, iar băieţii aveau cămăşile uşor descheiate, ca să pară mai maturi, sau purtau cravate chic. La început, stăteam cuminte ca o oaie (îmi încreţisem din greşeală părul în ultimul hal) pe o boxă din lateralul scenei şi mă chinuiam să-i văd pe colegii mei cum defilează şi ştiu că i-am ascultat cîntînd „Fergalicious“ după o duşcă zdravănă de heliu.
Pentru că era plin pînă la refuz, din sfert în sfert de oră mă pierdeam de grupul cu care venisem şi mă regrupam cu tot felul de cunoştinţe din liceu. Zarva era de nedescris. După miezul nopţii – nu, nu m-am transformat în dovleac – m-am destins, mi-am găsit gaşca iniţială şi am ajuns să dansăm pe bar, alături de mulţi alţii, într-o manieră perfect adecvată, pe muzica celor de la Şuie Paparude.
Pentru unii, primul bal este prima ieşire fără părinţi, unde faci rost de băutură, destul de uşor. Păcat că prima oară e şi cea mai rea: stomacul nu te ţine, nu mănînci, dansezi, te agiţi, mai bei şi cafea ca să rezişti, alcoolul îţi circulă mai repede prin sînge, iar pînă la sfîrşit, te descalţi de tocuri şi te trînteşti pe o canapea pînă vine momentul să pleci acasă. Am văzut destule cazuri de genul acesta în ambii ani în care am fost. Cînd am plecat anul trecut cu nişte prieteni spre casă, de la bal, am observat cum o priveau oamenii de pe stradă pe una din fete, care se balansa de durere de picioare: dezaprobator, gîndindu-se că ea era încă una dintre beţivii nocturni care de-abia se deplasează către casă. Partea cu plecatul e mereu motiv de tărăboi: ori îţi suni părinţii – care ori au stat treji ore în şir, după ce şi-au încheiat serviciul, ori au venit de la muncă, au tras un pui de somn, s-au trezit la 3 dimineaţa şi s-au urcat în maşină chiombi de somn să te ia din buricul tîrgului, unde ai păcătuit laborios de mult –, ori chemi un taxi. Cu cît e mai prestigios liceul, cu atît e mai centrală locaţia de petrecere şi pericolul de-a fi agăţată mai mare.
Apropo de agăţat, ne aruncam privirea prin club la bal şi rămîneam surprinşi de cît de mature par toate fetele: armonios clădite, înalte, cu tupeu şi arătîndu-şi o mare parte din pielea lor catifelată şi albă ca ţigările pe care le fumează. Stupefiaţi rămîneau colegii mei, abia după ce vorbeau cu ele şi aflau că nu terminaseră nici măcar gimnaziul. Da, aşa este, balurile bobocilor sînt infestate de fete frumoase de-a VII-a şi de-a VIII-a, care nu mai au răbdare pînă intră la liceu şi vor să cunoască lume, să întremeze legături cu băieţi – o cale cu două sensuri. Aşa mi-am şi dat seama de ce nu dau niciodată faliment firmele care fabrică rochii de gală şi de ce nu găseşti niciodată nici o mărime acceptabilă, ci doar s. Consumatorii numărul 1 sînt aceste fete care trebuie să le ia ochii tuturor. La fel şi cu tocurile... încălţămintea cu botul rotund o găseşti doar în mărimea 36-38. Nu pentru că fetele de care vorbeam ar fi gingaşe şi pentru că ar avea laba piciorului îngustă, ci pentru că toate încep să poarte înălţătoare înaintea banchetului de clasa a VIII-a.
De altfel, aşa şi fac ele rost de băutură. La balul meu dintr-a IX-a barmanii erau destul de stricţi, fiindcă deja citiseră contractul Comitetului de părinţi şi ştiau penalizările vînzării de băutură minorilor. În schimb, după o anumită oră, ne vindeau ce voiam noi. Desigur că eu n-am avut nici cea mai mică problemă să îmi iau alcool, anul trecut, dar după ora 1 au scumpit băuturile – o mare escrocherie!
O să rîdeţi de mine, dar înainte de bal, am mers cu nişte prieteni la o bere la... Kaufland, pentru că balul se ţinea la patru minute distanţă. De-abia după aceea ne-am prezentat şi am încercat să ne simţim pe cît puteam de bine în aglomeraţia infernală de pînă în ora 12. În schimb, marile dive foloseau metoda mai puţin ortodoxă, menţionată mai sus, şi făceau ravagii în rîndul banilor băieţilor doritori şi pofticioşi.
In a nutshell – cum îmi place mie să închei de cînd vedeam afişele alea vechi ale cărţii Universul într-o coajă de nucă a lui Stephen Hawking –, la balurile bobocilor te duci dacă: ştii să mergi pe tocuri, nu te-ai mai destrăbălat de mult, ai bani în plus, vrei să dansezi fără să mai ştii de tine, sau dacă ai o gaşcă cu care ştii sigur că ai să te simţi bine. Dar un vin fiert, un movie night în seara balului, la mine acasă, şi prieteni conform normelor Zirra nu se compară cu ore în şir de zbînţuială fără ţel şi fără cafeaua de a doua zi.
Ileana Zirra este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Bilingv „George Coşbuc“.
articol personal şutit de aici: http://dilemaveche.ro/sectiune/singular-plural/articol/permis-minorilor
No comments:
Post a Comment